Ce este Bitcoin?
Fondator: Satoshi Nakamoto
Data fondării: 3 ianuarie 2009.
Algoritm de consens: Proof of Work (PoW)
Nume Token: BTC
Concept: Bitcoin este cea mai veche și cunoscută criptomonedă. Istoria Bitcoin a început pe 3 ianuarie 2009. „Ce este Bitcoin și cum funcționează?”, răsună întrebarea din ce în ce mai des, de când i-a crescut popularitatea. Sperăm ca acest Ghid Bitcoin să vă ducă mai aproape de universul său.
Pe 17 decembrie 2017 au fost în circulație mai mult de 16.7 milioane de Bitcoin, a căror valoare totală a fost de aproximativ 250 miliarde de dolari americani. Pare o cifră mare dar totuși neînsemnată dacă ne gândim că dolarii aflați în circulație sunt de ordinul bilioanelor.
În același timp, în decembrie 2017, întrebările „Ce este Bitcoin?”, „Bitcoin pentru începători” și „Cum funcționează Bitcoin?” au doborât recordurile de căutări ale Google Trends, toată lumea dorind să afle ce este de fapt Bitcoin.
Părintele Bitcoin – persoană sau grup sub pseudonimul Satoshi Nakamoto – a stabilit valoarea totală a monedelor care pot fi puse în circulație, la exact 21 de milioane. Asta înseamnă că atâtea bucăți de Bitcoin pot fi în total, iar această cantitate va fi extrasă („minată”) în totalitate până în 2040.
Rețeaua Bitcoin este descentralizată, ceea ce înseamnă că nimeni nu o controlează și se bazează pe tehnologia blockchain.
Bitcoin se situează în fața tuturor criptovalutelor și nu doar datorită prețului său; este și cea mai acceptată criptomonedă în rândul comercianților. Odată cu creșterea popularității sale, folosirea Bitcoin pentru cumpărăturile de zi cu zi a devenit un pic mai complicată, deoarece i-a crescut mult taxa de utilizare iar timpul de procesare a tranzacțiilor s-a mărit. Bitcoin este privită uneori mai degrabă ca un bun de valoare, decât ca o valută.
Cursul Bitcoin
Bitcoin este foarte populară și în rândul speculanților, care așteaptă profitul din fluctuațiile mari ale cursului. Prin utilizarea Bitcoin, întelegerea sa devine din ce în ce mai ușoară pe zi ce trece. Cursul său de schimb este foarte agitat; exprimat în cifre, poate produce o mișcare chiar de două cifre într-o singură zi. În 2017, prețul Bitcoin a crescut în doar câteva zile de la 1000 la 14.000 de dolari, atingâng chiar și 19.000 dolari.
Conform unor previziuni, valoarea sa ar putea atinge zeci sau poate sute de mii de dolari, dar sunt și mulți care cred că este doar o bulă financiară, care se va sparge și nu va mai valora nimic.
În orice caz, Bitcoin atrage din ce în ce mai mulți utilizatori și comercianți din toate colțurile lumii, mai ales de când oamenii și-au dat seama că transferurile prin Bitcoin sunt mai rapide și ieftine decât transferurile bancare tradiționale. Ca exemplu, transferul Bitcoin în valoare de 1 dolar costă tot atât cât cel în valoare de 100 de milioane. Pe deasupra, Bitcoin asigură mai multă anonimitate (în proporție de 100%) decât sistemele bancare obișnuite. Oferă un control total asupra banilor, deoarece guvernul nu poate manipula stocurile existente și nici banca nu-ți poate bloca contul. Din această cauză, unele guverne au interzis utilizarea Bitcoin (Rusia de exemplu) sau au restricționat-o (ca și China).
Trebuie precizat că Bitcoin se află încă în dezvoltare, la fel ca celelalte criptomonede și nimeni nu știe ce oportunități sau provocări ne pregătesc pentru viitor.
La fel cum nimeni nu poate prezice care va fi soarta banilor actuali. Totul este posibil: că-și pierd valoarea, vor fi blocați sau întregul sistem va fi ținta unui atac cibernetic. Tot ce trebuie să știi despre Bitcoin se găsește aici și în celelalte articole.