Ce sunt nodurile Ethereum și Sharding?

csomópont kriptopénz hírek mycryptoption

Noduri și sharding sunt două cuvinte pe care cu siguranță le-ai auzit dacă în ultimii ani ai fost activ, sub orice formă, în lumea criptomonedelor.

Ce sunt nodurile Ethereum și sharding? 

Nu vă dezvăluim un secret sau o noutate spunând că de-a lungul timpului a apărut o problemă care a afectat atât Bitcoin, cât și Ethereum: problema de scalabilitate.

Bitcoin a rezolvat această chestiune prin activarea Segwit și hard fork-ul Bitcoin Cash. Însă Ethereum încearcă să găsească altă soluție. Unul dintre numeroasele protocoale pe care doresc să le activeze, în timp ce intră într-o nouă etapă a dezvoltării, se numește „sharding”. Dar înainte de a-l prezenta, să aruncăm o privire asupra rețelei și nodurilor.

Ce sunt nodurile, rețeaua și parametrii?

Gândește-te la o cutie:

What are Ethereum Nodes And Sharding?

Această cutie acceptă intrări (input), efectuează anumite operațiuni pe ele și furnizează o ieșire (output). Cutia reprezintă „nodul”. Reține că nodurile nu sunt chiar cutii, pe care le-am folosit numai sub formă de exemplu. Rețeaua este colecția acestor noduri, care se conectează între ele. Parametrii sunt acele reguli care se referă la noduri. Să vedem câteva activități zilnice obișnuite, pe care le vom prezenta cu ajutorul nodurilor și rețelelor.

Vom privi cum funcționează un simplu tocător de hârtie.

iratmegsemmisítő

Acesta folosește trei noduri: hârtia, tocătorul și hârtia distrusă. Aceste trei noduri formează „rețeaua tocătorului de hârtie”. Până aici am presupus că nodurile acceptă doar o intrare. Ce se întâmplă dacă sunt capabile să accepte mai multe?

Prăjitorul de pâine (toasterul)

Să luăm ca exemplu toasterul. Acesta acceptă două intrări:

  • Electricitatea
  • Pâinea

Arată în acest fel:

kenyérpirító

Să nu uiți un lucru: prăjitorul nu funcționează dacă oricare dintre aceste elemente lipsește.

Dacă e să luăm o rețea complexă care utilizează parametri, vom da ca exemplu televizorul. Acesta este conectat la furnizorul de servicii. Să zicem că ai un PS4 și fiindcă ești destul de nehotărât, ai și un Xbox.

Însă aici avem o problemă, fiindcă pe televizor ai acces doar la un singur nod. Nu te poți juca pe PS4 sau Xbox și simultan să te uiți la seriale. Așadar, cum te vei asigura că televizorul accesează doar un singur nod o dată? Aici intră în scenă parametrii. Aceștia fac ca nodurile să fie unice.

Comutatorul de canale

Să presupunem că dorești să adaugi la televizor un parametru, „Comutatorul de canale”. Acesta funcționează în felul următor:

-dacă apeși pe „0”, apar emisiunile normale oferite de furnizorul de servicii

-dacă apeși pe „1”, vei accesa PS4

-iar dacă apeși pe „2”, ai acces la Xbox

Numai prin adăugarea acestor parametri ți-ai transformat nodul, adică televizorul, în ceva unic. Să verificăm ce alți parametri putem adăuga televizorului, pentru a-l face și mai unic:

Mărime: Să zicem că televizorul are 55 cm.

Culoare: Are culoarea gri.

Marca: Sony.

Tip: Cu ecran plasmă.

Mulțumită parametrilor, televizorul nostru poate fi definit mai precis. Acum știm deja că avem un televizor gri Sony, cu ecran plasmă de 55 cm.

Pe baza celor aflate până acum, să încercăm să stabilim ce înseamnă nodurile, rețeaua și parametrii.

  • Noduri: Acele componente individuale care primesc intrarea, execută o funcție pe ea și oferă o ieșire.
  • Rețea: Colecția nodurilor care sunt conectate între ele.
  • Parametrii: Reguli care definesc un nod și îl fac mai unic.

Noduri și rețele în contextul telecomunicațiilor

Întregul nostru sistem de telecomunicații funcționează pe baza rețelelor și nodurilor. Internetul, apelurile, SMS-urile funcționează corespunzător datorită rețelelor și nodurilor construite cu atenție. Cum definim rețeaua de telecomunicații? Conform Encyclopedia Britannica, „rețeaua de telecomunicații este un sistem electronic de legături și comutatoare care permite transferul și schimbul de date între mai mulți utilizatori.”

De ce avem nevoie o rețea de telecomunicații?

Chiar dacă este posibilă realizarea conexiunilor unu la unu între anumiți oameni, acestea sunt deosebit de scumpe și de greoaie. Pe deasupra ar fi un proces deosebit de ineficient deoarece majoritatea liniilor de comunicare ar fi inactive sau neutilizate. În vederea eficientizării acestui proces, folosim rețele de telecomunicații. Care este definiția nodului în acest context?

Aici nodul este fie un punct de redistribuire, fie un punct final al comunicațiilor.

Vom lua un exemplu legat de funcționarea sa. Să vedem o rețea GSM simplă și să presupunem că Sorina dorește să-i trimită un SMS lui George; cum va funcționa întreaga rețea?

Iată pașii

1. pas: Sorina scrie mesajul și apasă tasta trimite. Mesajul ajunge la stația de bază, care te conectează la rețea. Există numeroase astfel de stații; să ne gândim la ele ca la chelnerii din restaurante – prin simpla ridicare a mâinii (în cazul de față trimiterea SMS-ului) le atragi atenția.

2. pas: Controlorul stației verifică dacă totul este în regulă cu stația și totul funcționează normal. Utilizând analogia restaurantului, controlorul este majordomul care se asigură că fiecare masă a fost servită de către chelneri .

3. pas: De la controlor mesajul ajunge la centrul mobil de comutare. Acesta asigură ca datele să ajungă fără probleme de la stații la rețele și invers. Centrul este asemenea bucătarului șef, care preia comenzile, le predă bucătarilor și face ultimele finisaje înainte ca mâncarea să ajungă pe mese.

4. pas: Acum mesajul ajunge la centrul de servicii de mesaje scurte. Prin analogie, acesta reprezintă bucătarii. Aici mesajul rămâne salvat până ce se obțin mai multe date despre destinatar. Centrul este sprijinit de către surse precum registrul locației localnicilor și registrul locației vizitatorilor, două baze de date care conțin toate informațiile în legătură cu rețeaua. Practic acestea contribuie la urmărirea expeditorului și a destinatarului pentru a vedea dacă mesajul poate fi trimis; mai mult, verifică dacă telefonul destinatarului este închis sau se află în afara zonei de acoperire, etc. Dacă din anumite motive mesajul nu poate fi trimis, acesta este stocat cel mult 6 orevînainte de a fi șters.

Alți pași

5. pas: Dacă SMS-ul poate fi trimis, centrul de mesaje scurte îl predă centrului mobil de comutare al destinatarului.

6. pas: Mesajul ajunge la controlorul stației.

7. pas: Controlorul transmite mesajul către stația de bază.

8. pas: În final stația de bază trimite SMS-ul destinatarului.

Așadar, aceasta este o imagine de ansamblu asupra modului în care funcționează întregul sistem SMS. Stația de bază, controlorul, centrul de comutare și cel mobil, registrele, sunt toate noduri în rețeaua GSM.

Ce este o rețea peer-to-peer?

O structură normală de rețea este structura „client-server”. Cum funcționează? Avem un server centralizat. Oricine dorește să se conecteze cu serverul poate trimite o solicitare pentru a obține informațiile necesare. Acest lucru funcționează foarte bine pe internet. Dacă dorești să cauți ceva pe Google, vei trimite o solicitare către setverul Google care îți va furniza rezultatele. Deci acesta este sistemul client-server. Care este problema acestui model?  

Deoarece totul depinde de server, este primordial ca acesta să meargă permanent pentru ca sistemul să funcționeze. Să presupunem că dintr-un motiv oarecare serverul principal nu mai merge – toată lumea de pe rețea va fi afectată. În plus, apar și probleme de securitate. Deoarece rețeaua este centralizată, serverul însuși gestionează o mulțime de informații sensibile cu privire la clienți. Asta înseamnă că oricine săvârșește un atac asupra serverului, poate obține informațiile respective. Mai există și cenzura. Ce-ar fi dacă serverul decide că un anumit element (film, muzică, carte, etc.) nu este agreat și nu îl răspândește în rețea?

Pentru a combate toate aceste probleme, a apărut un alt tip de arhitectură de rețea. Acestea este o rețea care își repartizează întregul volum de muncă între participanți, cu toții privilegiați în egală măsură – aceștia sunt așa-numiții „peers”. Nu mai există vreun server central, acum există mai multe peers distribuite și descentralizate. Aceasta este rețeaua peer-to-peer.

De ce utilizează oamenii rețeaua peer-to-peer?

Una dintre principalele utilizări ale rețelei peer-to-peer este partajarea fișierelor, numită și torrenting. Dacă dorești să utilizezi un model client-server pentru descărca, această soluție este în general deosebit de lentă și depinde în mare măsură de integritatea serverului. În plus, este predispus la cenzură.

Însă în sistemul peer-to-peer nu există autoritate centralăși chiar dacă un peer iese din schemă, vei avea la dispoziție celelalte peers de la care poți descărca. Pe deasupra, acesta nu se supune standardelor idealiste ale unui sistem centralizat, nefiind astfel predispus la cenzură.

Caracterul descentralizat al sistemului peer-to-peer devine extrem de serios atunci când intrăm în următoarea etapă. Cât de serios? A apărut ideea ca această rețea peer-to-peer să fie combinată cu un sistem de plăți, ceea ce a revoluționat industria funanciară prin nașterea criptovalutelor.

Utilizarea rețelelor și a nodurilor la criptovalute

Dacă ne uităm la structura rețelei Ethereum observăm că Ethereum este construit sub forma unei rețele peer-to-peer, în așa fel încât participanților — nodurilor sau peers – nu li se oferă niciun privilegiu special. Scopul este crearea unei rețele egalitare. Nodurile nu beneficiază de privilegii speciale, dar funcțiile și gradul lor de participare poate diferi. Nu există nicio entitate sau vreun server centralizat, ori vreo ierarhie.

Toate criptovalutele descentralizate sunt construite în acest fel dintr-un singur motiv simplu – pentru a rămâne fidele principiului pe baza căruia au fost create. Ideea era să existe un sistem financiar în care toți sunt tratați în mod egal și nu este prezent vreun organ de conducere care să poată determina valoarea monedei pe baza unui capriciu. Acest lucru este valabil și în cazul Bitcoin și Ethereum.

Din moment ce nu avem un sistem central, cum poate afla toată lumea din sistem dacă o anumită tranzacție a avut loc? Rețeaua urmează un protocol de răspândire (gossip). Imaginează-ți cum se răspândește o bârfă. Să zicem că Radu îi trimite 3 ETH lui Claudiu. Nodurile care sunt cel mai aproape de el află acest lucru și îl spun nodurilor care le sunt lor cele mai apropiate, care la rândul lor îl vor zice vecinilor, răspândind vestea până ce n-o află toți. Mai în glumă, nodurile sunt precum bătrânii din sat care știu totul despre toată lumea.

Ce este nodul în contextul Ethereum?

Nodul este un calculator care participă la rețeaua Ethereum. Această participare poate avea loc în trei moduri:

-Prin păstrarea copiei superficiale a blockchain, sub formă de Light Client

-Prin păstrarea unei copii complete a blockchain, precum un nod complet (full node)

-Verificând tranzacțiile, deci prin minat

Ce este un Light Client?

Conform celor prezentate, principiul de bază al sistemului peer-to-peer este distribuirea responsabilităților rețelei între nodurile denumite „peers”. Niciunul dintre aceștia nu se bucură de vreun avantaj. Dar ce se întâmplă cu oamenii care doresc să participe la rețea dar nu dispun de resursele necesare pentru a descărca și întreține întregul blockchain? Aceștia pot decide să devină Light Clients. Sub formă de Light Client ei obțin asigurări de un înalt nivel de securitate cu privire la anumite stări ale Ethereum, precum și puterea de a verifica executarea unei tranzacții.

Ce este un nod complet (Full Node)?

Orice calculator conectat la rețeaua Ethereum care aplică pe deplin toate regulile de consens ale Ethereum este numit nod complet. Acesta descarcă întregul blockchain pe desktop-ul utilizatorului. Nodurile complete formează coloana vertebrală a sistemului Ethereum și mențin onestitatea întregii rețele. Reguli de consens pe care le aplică nodurile complete:

-Se asigură că recompensa de bloc (2 ETH) pentru fiecare bloc minat este acordată în mod corect

-Verifică dacă tranzacțiile au semnăturile corespunzătoare

-Verificarea faptului dacă tranzacțiile și blocurile sunt în formatul corect de date

-Supraveghează ca în niciun bloc să nu apară problema dublei cheltuieli

Fundamental, nodurile complete validează nodurile și tranzacțiile și transmit informația către celelalte noduri (prin protocolul gossip).

Mineri vs noduri

Ca s-o luăm simplu, toți minerii sunt noduri complete, dar nu fiecare nod complet este miner. Minerii trebuie să ruleze noduri complete pentru a accesa blockchain-ul. Oricine rulează un nod complet, nu trebuie să mineze pentru blocuri.

Problema de scalabilitate cu care se confruntă Ethereum

Cum se realizează consensul în rețeaua Ethereum? Fiecare nod al rețelei efectuează fiecare calcul, iar atunci când toate ajung la un consens tranzacția este considerată bună. Ethereum a devenit destul de popular de-a lungul anilor și astfel numărul tranzacțiilor crește permanent.

Deși este un lucru bun, în consecință numărul calculelor pe care rețeaua trebuie să le efectueze pentru a ajunge la consens a crescut exponențial. Alături de aceasta, a mai apărut o problemă. Ethereum a cunoscut o acceptare la scară largă ca urmare a susținerii din partea unor corporații puternice și a popularității ICO-urilor. Rezultatul a fost creșterea însemnată a numărului nodurilor din rețeaua Ethereum. De fapt, aceasta este criptovaluta cu cele mai multe noduri și astfel cea mai descenralizată.

În realitate, în mai 2017 Ethereum avea 25.000 de noduri față de numai 7000 ale Bitcoin – mai mult decât triplu. De sștiut că în perioada aprilie-mai a acelui an numărul nodurilor a înregistrat o creștere de 81%. Probabil te gândești că odată ce există mai multe noduri în rețea, tranzacțiile vor fi efectuate mai rapid; însă nici pe departe nu este așa. Consensul se realizează în mod linear; așadar, presupunând că avem trei noduri – A, B și C – să vedem ce se întâmplă. Pentru a realiza consensul, A execută calculele și le verifică, pe urmă B procedează la fel, iar apoi și C.

Nodul D

Dar dacă apare un nod nou în sistem, așa-numitul „D”, sistemului de consens îi este adăugat încă un nod, ceea ce prelungește întreaga durată. Pe măsură ce Ethereum a devenit mai popular, tranzacțiile au devenit mai lente. În cadrul unui test de viteză s-a constatat că Ethereum poate gestiona 20 de tranzacții pe secundă, PayPal 193, iar Visa 1667.

Să nu uităm un lucru: Ethereum n-a fost conceput pentru a fi doar o simplă valută, scopul său final este să devină ceva de genul noului internet. Acesta oferă posibilitatea ca lumea să creeze Dapp-uri de nivelul Youtube și Facebook, pe care să le ruleze pe blockchain său. Ca acest lucru să fie posibil, trebuie luate măsuri pentru rezolvarea problemei de scalabilitate.

Pentru a corecta acest neajuns, au apărut trei propuneri:

  • Creșetrea mărimii blocului
  • Îndemnarea utilizatorilor să folosească diferite Altcoins
  • Sharding

Creșterea mărimii blocului

Una dintre soluții este creșterea dimensiunii blocului. Cu toate că ar îmbunătăți performanța prin creșterea numărului de tranzacții care intră într-un bloc, poate genera diverse probleme. În primul rând, tot nu rezolvă ca nodurile să ajungă la un consens mai repede; de fapt, dacă se mărește numărul tranzacțiilor dintr-un bloc, numărul calculelor și verificărilor ce-i revine unui nod va crește.

Pentru a putea primi din ce în ce mai multe tranzacții, mărimea blocului trebuie crescută periodic. Asta va centraliza sistemul, deoarece calculatoarele normale și utilizatorii nu vor putea descărca și păstra un blockchain atât de vast. Acest lucru este contrar spiritului egalitar al blockchain.

Nu în ultimul rând, creșterea mărimii blocului se realizează doar prin hard fork, ceea ce împarte comunitatea. Cu ocazia ultimului hardfork, întreaga comunitate Ethereum a fost divizată și au apărut două valute separate. Lumea nu-și dorește ca un astfel de eveniment să se repete.

Utilizarea diferitelor altcoins

O altă propunere a fost rularea unor blockchain-uri paralele în locul de unul principal. Practic, în loc să rulezi 50 de Dapp-uri pe un blockchain principal, ai dispune de două blockcahin-uri și fiecare ar rula 25 de aplicații. Această propunere a atras două probleme:

  • a împărți hashrate-ul unui lanț nu este un lucru deștept. Hashrate-ul lanțului determină cât de rapid este sistemul și cât este de sigur față de atacurile externe
  • minerilor rău intenționați le va fi mult mai ușor să obțină majoritatea de 51% pe lanțurile mai mici

Sharding

În final s-a decis că sharding va fi soluția. Mai întâi să vedem ce înseamnă sharding. Să presupunem că avem trei noduri, A, B și C, care trebuie să verifice datele T. În loc ca A, B și C să verifice individual întreaga valoare T, datele vor fi împărțite în trei fragmente (shards): T1, T2 și T3. După aceea, A, B și C verifică câte un fragment (shard) în parte. După cum vezi, timpul ce poate fi economisit astfel este uriaș.

Ce înseamnă sharding?

Sharding este un termen preluat din sistemul bazelor de date. Să vedem ce înseamnă sharding în contextul bazei de date. Vom presupune că pagina ta web are o bază de date voluminoasă și încărcată. Aceasta nu numai că încetinește căutarea datelor, dar împiedică și scalabilitatea. Ce vei face în acest caz? Ce se va întâmpla dacă vei face o partiționare orizontală a datelor și le vei transforma în tabele mai mici pe care le vei stoca pe diferite servere de baze de date? Aceste baze de date mai mici sunt cunoscute ca „shards” (fragmente) ale bazei de date mai mari.

Sharding în contextul blockchain

Din câte am văzut, problema consensului Ethereum este că fiecare nod trebuie să efectueze toate calculele și verificările pentru fiecare tranzacție în parte. Întregul proces este foarte lent și greoi. În ce fel ne ajută sharding?

Să ne gândim la starea blockchain-ului Ethereum, pe care o vom denumi „Stare globală”, ce va vizibilă tuturor. Vom lua rădăcina Merkle a acestei stări globale. Această rădăcină de stare va fi împărțită în rădăcini shard și fiecare dintre aceste rădăcini partajate va avea propria ei stare. Le vom reprezenta sub forma unui arbore Merkle.

sharding
Forrás: blockgeeks.com

Ce se întâmplă după ce activăm sharding?

-Starea se împarte în shards (fragmente)

-Fiecare cont unic este într-un shard

-Conturile pot efectua tranzacții doar cu conturi aflate în interiorul aceluiași shard

În Devcon, Vitalik Buterin a explicat sharding-ul astfel:

„Imaginează-ți că Ethereum a fost împărțit în mii de insule. Fiecare insulă își poate face propriile lucruri. Fiecare dintre insule are propriile caracteristici unice și toată lumea care aparține de insulă, deci conturile, pot interacționa între ele și se pot folosi de toate caracteristicile. Dacă doresc să intre în contact cu alte insule, va trebui să folosească un protocol.”

Întrebarea e: cum va schimba asta blockchain-ul?

Cum arată un bloc normal în Bitcoin sau Ethereum înainte de sharding?

Avem un antet al blocului și corpul care conține conține toate tranzacțiile din bloc. Rădăcina Merkle a fiecărei tranzacții se găsește în antetul blocului. Bitcoin a avut într-adevăr nevoie de blocuri? Sigur avea nevoie de un blockchain? Pur și simplu Satoshi ar fi putut realiza un lanț de tranzacții prin includerea hash-ului tranzacției anterioare în tranzacția nouă, creând astfel un „lanț de tranzacții”.

Motivul pentru care aceste tranzacții sunt totuși aranjate într-un bloc este acela de a crea un anumit nivel de interacțiune și de a face întregul proces mai scalabil. Ethereum s-a gândit să așeze asta pe două niveluri de interacțiune.

Primul nivel

Primul nivel este grupul de tranzacții. Fiecare shard are propriul grup de tranzacții; iar gupul de tranzacții este împărțit în antetul și corpul grupului de tranzacție.

Antetul grupului de tranzacții se divide în două părți distincte: stânga și dreapta.

Partea stângă:

Shard ID: identificatorul acelui shard de care aparține grupul de tranzacții

Rădăcină Pre-state: Este starea rădăcinii shard-ului 43 înainte de aplicarea tranzacției

Rădăcina ulterioară: Starea rădăcinii shard-ului 43 după aplicarea tranzacției

Rădăcina chitanță: Obținută după ce toate tranzacțiile din rădăcina shard-ului 43 au fost aplicate

Partea dreaptă:

Este plină de validatori aleatorii care trebuie să verifice tranzacțiile din shard-ul în sine. Fiecare dintre aceștia este ales la întâmplare.

Corpul grupului de tranzacții are toate ID-urile tranzacției în shard-ul în sine.

Proprietățile primului nivel

  • Fiecare tranzacție specifică ID-ul fragmentului din care face parte.
  • Tranzacția aparținând unui fragment anume arată că aceasta a avut loc între două conturi care sunt native în acel fragment.
  • Grupul de tranzacții conține tranzacții care aparțin doar ID-ului acelui shard și sunt unice.
  • Specifică rădăcina stării de dinainte și de după.

Nivelul doi

Aici avem blockchain-ul normal, dar acum conține două rădăcini primare:

-Rădăcina de stare

-Rădăcina grupului de tranzacții

Astfel, rădăcina de stare reprezintă întreaga stare, care este împărțită pe fragmente ce conțin propriile lor substraturi. Rădăcina grupului de tranzacții conține toate grupurile de tranzacții ale blocului respectiv.

Proprietățile nivelului doi

  • Nivelul doi este precum un simplu blockchain, care în loc de grupuri de tranzacții acceptă mai degrabă tranzacții.
  • Grupul de tranzacții este valid doar dacă: a) rădăcina pre-state se potrivește cu rădăcina shard din starea globală; b) semnăturile din grupul de tranzacții sunt toate validate.
  • Dacă grupul de tranzacții ajunge înăuntru, rădăcina de stare globală devine rădăcina post-state din acel shard ID.

Cum se petrece comunicarea dintre shard-uri?

Îți amintești analogia insulelor? Practic shard-urile sunt niște insule. Deci cum comunică aceste insule între ele? Nu uita că scopul shard-urilor este să permită desfășurarea a mai multor tranzacții paralele în același timp, în vederea creșterii performanței. Dacă Ethereum va permite comunicarea aleatorie între shard-uri, acest lucru va distruge întregul scop al sharding.

Așadar, ce protocol trebuie urmat pentru comunicarea dintre fragmente? Ethereum a decis să urmeze paradigma comunicării încrucișate. Aceasta arată în felul următor: fiecare chitanță individuală a oricărei tranzacții poate fi accesată cu ușurință prin mai mulți arbori Merkle din rădăcina Merkle a grupului de tranzacții. Fiecare tranzacție dintr-un shard va face două lucruri:

  • Schimbă starea fragmentului din care face parte
  • Generează o chitanță

Iată încă o informație interesantă. Chitanțele sunt stocate într-o memorie distribuită care poate fi văzută, dar nu și modificată, de către alte shard-uri.

Care sunt provocările implementării sharding?

Va trebui creat un mecanism care să determine care nod implementează shard-ul. Acest lucru trebuie efectuat în mod sigur și eficient, în vederea asigurării paralelizării și securității. Vlad Zamfir este de părere că pentru a facilita sharding-ul, prima dată trebuie implementat proof of stake.

Nodurile funcționează într-un sistem trustless, ceea ce înseamnă că nodul A nu trebuie să-și pună încrederea în nodul B, iar ambele trebuie să ajungă la un consens indiferent dacă există sau nu încredere. Astfel, dacă o anumită tranzacție este divizată în shards și distribuită nodului A și B, atunci nodul A va trebui să elaboreze un fel de mecanism prin care să deovedească că și-au terminat treaba pe partea lor de fragment.

Concluzie

Pe măsură ce Ethereum se extinde și sunt implementate Metropolis și Serenity, creșterea shard-urilor va deveni esențială. Dacă Ethereum dorește să devină noul internet, trebuie să-și rezolve problemele de scalabilitate. În vederea asigurării creșeterii, sharding-ul trebuie implementat obligatoriu. După cum pare, viitorul Ethereum se anunță agitat și plin de evenimente.

Mai multe articole