DAO (decentralized autonomous organization – organizație autonomă descentralizată) abordează o veche problemă a guvernării pe care analiștii politici și economiștii o numesc principal-agent dilemma. Întâlnim această situație atunci când reprezentantul (agentul) unei organizații este îndreptățit să ia decizii în numele sau cu impact asupra principalului – o altă persoană sau entitate din organizație. Un bun exemplu în acest sens îl reprezintă conducătorii care acționează în numele acționarilor; sau politicienii care activează în interesul cetățenilor. În asemenea cazuri pericolul de moralitate apare dacă o persoană își asumă mai multe riscuri decât ar face-o în mod normal; fiindcă alții plătesc costul acestor riscuri. Mai precis, aceste situații se ivesc dacă, de exemplu, agentul procedează mai degrabă după propriile interese, decât conform celor ale persoanei care l-a împuternicit; aceasta nefiind în stare să influențeze în totalitate faptele agentului. În general, problema se agravează dacă intră în joc asimetria informațională.
Blockchain și contractele smart sunt tehnologii de guvernare capabile să asigure o transparență de un nivel mai ridicat; în timp ce suprimă birocrația cu ajutorul codului de autoimpunere. Acestea pot minimaliza problema principal-agent a organizațiilor și pericolele de moralitate care îi urmează. Token-urile rețelelor distribuite stimulează alinierea automată a intereselor, în absența unei terțe părți.
Organizații tradiționale VS. DAO
La companiile tradiționale, fiecare agent are un contract de muncă care reglementează relația lor cu organizația și pe cea dintre aceștia. Drepturile și obligațiile lor sunt reglementate de contracte legale; aplicate într-un sistem juridic care este în concordanță cu legea de bază a țării în care se află. Dacă ceva nu merge bine sau cineva nu-și respectă angajamentul, contractul legal stabilește împortiva cui și din ce motive poate fi intentat un proces.
În schimb, DAO implică o o grămadă de oameni care intră în legătură unii cu alții conform unui protocol de autoimpunere, cu sursă deschisă. Menținerea securității rețelei și executarea pe rețea a unor sarcini atrag recompense în token-ul nativ al rețelei. Blockchain-urile și contractele smart reduc în acest fel costurile de tranzacție ale administrării, la un nivel mai ridicat de transparență; și aliniază interesele părților interesate la regulile de consens legate de token-urile native. Conduita individuală este stimulată prin token-uri, în vederea contribuției colective pentru atingerea scopului comun. Membrii DAO nu sunt legați între ei de vreo entitate juridică și nici nu încheie vreun contract juridic. În schimb, sunt conduși de stimulentele legate de token-uri și de reguli complet transparente, validate de consens. Aici nu există acorduri bilaterale; doar o singură lege de guvernare – protocolul sau contractil smart – care reglementează conduita tuturor participanților din rețea.
Asigură un sistem de operare
Față de companiile tradiționale construite „de sus în jos”, ce dispun de multiple straturi de management și coordonare birocratică, DAO asigură un sistem de operare acelor persoane și instituții care nu se cunosc între ele și nici n-au încredere una în cealaltă; care trăiesc în regiuni geografice diferite, vorbesc limbi diferite și, prin urmare, se încadrează în jurisdicții distincte. În locul contractelor legale care gestionează relațiile dintre oameni, în rețeaua Bitcoin fiecare înțelegere este realizată sub forma codului cu sursă deschisă, validat (autoimpus) prin consensul majoritar al tuturor participanților din rețea.
DAO nu are o structură ierarhică, cu excepția codului. Odată implementat, această entitate este independentă de creatorul ei; și nu poate fi cenzurată de către niciun individ, doar cu acordul majoritar prestabilit al participanților din organizație. Regulile majoritare exacte sunt definite în protocolul de consens sau contractul smart; și variază de la un caz de utilzare la altul. În unele țări, ca Austria de exemplu, există un trend al literaturii juridice care privește DAO ca parteneriate civile legale.
Formalizare prin contracte smart
DAO poate fi oficializat prin contractul smart. Cazurile de utilizare diferă de la simple la complexe. Astfel, complexitatea depinde de numărul părților interesate; precum și de numărul și sofisticația proceselor din cadrul acelei organizații care vor fi guvernate de contractul smart. În funcție de scopul organizației și regulile de guvernare, aceste cazuri de utilizare pot prezenta asemănări cu statele naționale sau companii. Cu cât există reguli de guvernare mai centralizate, cu atât mai mult seamănă cu o companie tradițională. În sisteme mai descentralizate regulile de guvernare găsesc asemănări cu statele naționale, controlând automat comportamentul prin stimulente tokenizate și măsuri de descurajare. În asemenea cazuri, regulile de guvernare stimulează și controlează rețeaua participanților fără intermediari centrali, prin înlocuirea necesității organizațiilor tradiționale conduse de un grup de oameni cu un cod de autoimpunere.
Organizațiile descentralizate de acest fel pot utiliza sistemul juridic pentru protecția diferitelor posesiuni fizice; dar această utilizare nu este atât de importantă precum mecanismul de securitate preventivă oferit de contractele smart. În vederea creării infrastructurii autonome funcționale, trebuie puse la punct o multitudine de tehnologii complexe, conduse de protocoale de consens. Token-urile de protocol native înlesnesc apariția triburilor (comunităților) de internet distribuite.
DAO este cu sursă deschisă
DAO sunt cu sursă deschisă, fiind astfel transparente și, teoretic, incoruptibile. Toate tranzacțiile organizației sunt înregistrate și întreținute pe blockchain. Interesele membrilor organizației sunt ordonate de regulile de stimulare legate de token-ul nativ. Deciziile din DAO sunt luate pe baza propunerilor în primul rând – votate de participanții implicați ai rețelei, prin consens majoritar. Probabil vom vedea încă multe alte DAO; care își vor propune o gamă largă de obiective în cadrul tehnologiei cu care a pornit cândva Bitcoin. Combinată cu „Internet of Things”, guvernarea smart (inteligentă) a proprietății poate fi integrată în blockchain direct, permițând organizațiilor descentralizate controlul asupra vehiculelor, seifurilor și clădirilor.
Rețeaua Bitcoin poate fi privită ca prima organizație descentralizată și autonomă autentică; coordonată de un protocol de consens care poate fi acceptat de către oricine, în mod liber. Aceasta asigură un sistem de operare pentru gestionarea banilor fără bănci sau sisteme bancare; fiind rezistentă la atacuri și tolerantă la erori încă de când a fost creat primul bloc (în 2009). Bitcoin nu este controlat de către vreo entitate centrală; ceea ce înseamnă că până ce oamenii continuă să participe la rețea, doar o pană de curent de nivel mondial ar putea opri Bitcoin. Protocolul blockchain pe care se bazează permite crearea unei rețele de stimulare, susținută de regulile de guvernare legate de token-ul său criptografic. Aceste reguli de guvernare token fac posibilă coordonarea automată și transparentă a unor grupuri separate de oameni, care nu se cunosc între ei și nu au încredere unii în ceilalți.
Rețeaua Bitcoin ne-a arătat că token-urile pot fi utilizate ca instrumente pentru programarea conduitei – mai precis, coordonarea comportamentului economic al nodurilor rețelei. Acest mecanism de stimulare a demosntrat că joacă un rol de motivator în furnizarea de servicii legate de rețea.
DAO în 2016
Odată cu apariția Ethereum, conceptul DAO a ridicat ștacheta tehnologică de la protocolul blockchain la contractul smart. Întrucât pentru crearea DAO era nevoie de o rețea blockchain ce dispune de un protocol de consens rezistent la atacuri, prin contractele smart crearea DAO este mult mai programabilă; sunt necesare doar câteva linii de cod și nu este nevoie de crearea unei infrastructuri blockchain proprii.
DAO din anul 2016 este un bun exemplu timpuriu de asemenea contracte smart complexe pe blockchain-ul Ethereum. Scopul DAO a fost să ofere un instrument autonom pentru gestionarea fondurilor, fără administratorii de fond tradiționali. În cadrul unei vânzări de token de patru săptămâni, DAO a emis token-uri ce putea fi cumpărate pîn schimbul ETH. A fost cea mai mare vânzare de token de la acea vreme, reușind să adune 150 milioane de dolari. Token-urile DAO erau fungibile, ceea ce înseamnă că puteau fi schimbate pe orice alt token.
Ideea era ca fiecare proprietar de token DAO să fie coproprietar al acestui fond de investiții descentralizat, proporțional cu numărul token-urilor deținute; și să poată participa la deciziile de investiții cu drepturi de vot proporționale. În același timp, din cauza unei erori uriașe de programare, viziunea DAO nu a devenit niciodată realitate; deoarece s-au pierdut aproximativ o treime din resursele proiectului, încă înainte de a deveni operațional. Asta a dus la un hard fork controversat pe blockchain-ul Ethereum. Cel mai mare neajuns a fost că DAO nu a stabilit cine va fi responsabil de luarea deciziilor în cazul unor asemenea evenimente neprevăzute.
