Bănci Vs Defi | Lupta dintre Bănci și DeFi, un câștig pentru investitorii crypto individuali

Bănci Vs Defi | Lupta dintre Bănci și DeFi, un câștig pentru investitorii crypto individuali

Băncile nu mai reprezintă singurul jucător în domeniul financiar, deoarece finanțele descentralizate (DeFi) au câștigat teren și sunt din ce în ce mai utilizate.


Situația actuală a băncilor și finanțelor este asemenea unui labirint complex greu de parcurs chiar și pentru bancherii experimentați. În ciuda aparențelor, există un tipar pentru această situație. Câștigători ai Premiului Nobel, precum Muhammad Yunus sau Joseph Stiglitz au avertizat mai demult: băncile centrale (în special) s-au adaptat pentru a menține așa-numitul status quo sub control. Sau, așa cum arată Mike Maloney – expert în istorie monetară și economie – este „cea mai mare înșelătorie din istoria omenirii”. Maloney motivează că, acordarea unui grup mic de indivizi (nealeși) a posibilității de a tipări bani va diminua – fără îndoială – puterea de cumpărare a populației, în folosul celor puțini care beneficiază de inflația prețului activelor.

În urma crizei financiare globale și a celei bancare devastatoare din întreaga lume, persoanele fizice și proprietarii de întreprinderi mici care doresc pur și simplu să păstreze capitalul pe care l-au câștigat se întreabă din ce în ce mai des: banca mea lucrează pentru mine sau lucrez eu pentru banca mea? Dar, până de curând, pur și simplu nu existau alternative la valutele emise de băncile centrale și nici nu putea nimeni să ofere sceleași servicii ca băncile comerciale și de investiții.

Astăzi, odată cu apariția criptomonedelor și a platformelor de finanțare descentralizată (DeFi), băncile tadiționale nu mai sunt singurii jucători de pe piață. Ceea ce odinioară însemna puterea de necontestat și chiar necontrolată a băncilor instituționale de dinainte de criza financiară din 2008, este acum pusă în joc deoarece mii de noi entități concurează pentru a schimba bazele sistemelor financiare tradiționale.

Deci, ce înseamnă asta pentru omul obișnuit?

Pentru a lămuri lucrurile, să comparăm beneficiile DeFi cu serviciile bancare și financiare tradiționale/centralizate din perspectiva proprietarilor de afaceri individuali și de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri).


1. Bănci Vs Defi – finanțe tradiționale versus DeFi:

Să presupunem că o persoană sau un IMM își asumă riscul de a-și împrumuta economiile băncilor. Majoritatea băncilor folosesc operațiuni bancare cu rezerve fracționale, ceea ce înseamnă că, dacă cineva depune 100 USD, banca poate împrumuta 90 USD și trebuie să păstreze doar 10 USD la îndemână în orice moment. O mare parte din aceste fonduri sunt investite în instrumente financiare complexe care pot fi foarte expuse la insolvență, după cum ne-a arătat criza din 2008.

Bankrendszer Vs Defi | Harc a Bankok és a DeFi között - A kisbefektetők járhatnak jól
Sursa: Analoguni

Puterea de cumpărare a individului scade implicit. Banii fiat stocați în bănci sunt legați de sistemul monetar, puterea de cumpărare scăzând prin inflație și prin devalorizarea monedei. Deci, dacă depuneți 100.000 USD într-un cont bancar la începutul anului și devalorizarea dolarului american este de 10% pentru anul respectiv, până la sfârșitul anului cu economiile dvs. veți putea cumpăra cu 10% mai puțin decât la momentul depunerii.

Ratele standard ale dobânzii pot fi în jur de 0,03% până la 0,09%. Dar, dacă devalorizarea monedei este de 10% de exemplu, atunci vorbim de o devalorizare de 9,91-9,97%. Nu se întâplă altfel nici în România – diferă doar valorile, conceptul este același.

Sursa: ValuePenguin

Există adesea obstacole în calea deschiderii conturilor și accesarea anumitor servicii bancare. Băncile își stabilesc propriile cerințe arbitrare cum ar fi loialitatea, soldurile minime (200 000 USD de ex.), verificările de credit și acces la servicii bancare.

Datele personale sunt urmărite și reprezintă – din punct de vedere tehnic – datele băncii, lucru stabilit și în instanță conform procesului Riley v. California, 573 U.S. 373 (2014).

Gama de produse financiare oferite este limitată. Îndeplinirea cerințelor pentru  împrumuturi este de obicei obositoare și greu de trecut, excluzându-i pe mulți dintre cei care ar avea cea mai mare nevoie de el.


2. Bănci Vs Defi – În comparație cu finanțele descentralizate:

  • Investitorii au control complet asupra finanțelor proprii și pot tranzacționa liber sau chiar își pot stoca activele în cold wallet-uri, pentru o mai mare securitate.
  • Indivizii pot accesa o gamă largă de active cum ar fi Bitcoin (BTC), care nu sunt legate de dolar și pot acționa ca o acoperire împotriva inflației.
  • Utilizatorii își pot pune economiile să lucreze pentru ei pe platformele de împrumut DeFi și pot tranzacționa active digitale precum NFT-uri. Deși este un domeniu volatil, prin staking se pot obține randamente ce pot ajunge la 50.000%.
  • Există mai puține contracte blocate pentru utilizarea serviciilor – persoanele pot veni și pleca după cum doresc.
  • Nu există „taxe bancare”, deși pot exista taxe „gas” de compensare a puterii de calcul sau comisioane de schimb, ca și în cazul Ethereum de exemplu.
  • Persoanele fizice pot deschide conturi anonime pentru a tranzacționa și a-și păstra banii.
  • Indivizii pot accesa produse financiare mai mari, cum ar fi împrumuturi instant și tranzacționare cu efect de levier, fără aprobări îndelungate și complexe, folosind criptovalute ca garanție.

Nu ai încă un cont Binance? Deschide acum un cont prin linkul de mai jos și beneficiezi de o reducere de 10% la toate taxele de cumpărare și tranzacționare, pentru totdeauna!
Vreau Reducerea de 10%

3. Bănci Vs Defi: Adoptarea DeFi

În general, noile beneficii ale finanțelor descentralizate vor face cu siguranță ca băncile tradiționale să intre în competiție pentru banii lor. Într-adevăr, așa cum au sugerat analiști precum Robert Breedlove, conform principiilor Game Theory băncile instituționale nu vor avea de ales decât să se alăture revoluției pentru a rămâne relevante. Chiar și administratorii de fonduri conservatori precum Ray Dalio și David Morgan s-au alăturat acestui proces, vorbind public despre adăugarea de criptomonede în portofoliile lor. Recent, United Wholesale Mortgage a anunțat că va accepta Bitcoin pentru rambursarea creditelor ipotecare; și, odată cu știrile despre primul ETF Bitcoin din lume, rata de adoptare a finanțării descentralizate în finanțele tradiționale va crește și mai mult.

Se pare că finanțarea descentralizată a câștigat prima bătălie. Dar războiul nu s-a terminat încă. La momentul scrierii acestui articol, până la 98% dintre managerii importanți care au fost chestionați rămân cu investițiile în sistemul bancar tradițional. Într-adevăr, fonduri de peste 127 de trilioane de dolari la nivel global sunt gestionate prin bănci și canale de plată centrate pe bănci, în timp ce capitalizarea de piață a criptomonedelor este de aproximativ 2,2 trilioane de dolari (mai puțin de 2%). Putem deci să spunem că ne aflăm încă în perioada de început pentru finanțele descentralizate.

Aceasta înseamnă că cel puțin în următorii 10 ani, rămâne o piață adresabilă considerabilă pentru companiile care doresc să reducă decalajele dintre noua finanțare descentralizată și vechea finanțare centralizată. Motivul acestei creșteri este acceptarea în creștere a reglementărilor crypto și disponibilitatea de noi instrumente pentru ca întreprinderile să utilizeze crypto într-un mod satisfăcător.

În primul rând, centrele financiare importante precum Singapore au acum autorități specifice de licențiere pentru companiile crypto. Acest lucru permite companiilor crypto să opereze cu aceeași legitimitate ca instituțiile financiare tradiționale. Acceptarea reglementărilor oferă investitorilor instituționali și marilor companii multinaționale încrederea necesară pentru a tranzacționa criptovalute.

În al doilea rând, există deja instrumente care permit companiilor să-și gestioneze plățile crypto într-un mod satisfăcător. De exemplu, angajații care lucrează online și proprietarii de afaceri pot emite și urmări facturile denominate într-o singură monedă, cum ar fi USD, și pot fi plătiți în orice altă monedă, cum ar fi Ether (ETH). Acest lucru simplifică procese precum facturarea, salariile și contabilitatea în crypto.

Așadar, în timp ce finanțarea descentralizată trebuie încă să ajungă la adoptarea generală, două lucruri rămân sigure pentru investitori. În primul rând, pe măsură ce rata de adoptare a DeFi crește, va crește și nevoia ca băncile să concureze pentru a-și atrage clienții. În al doilea rând, pentru prima dată în istorie, noi ca indivizi avem mai multă putere ca niciodată să beneficiem de starea în schimbare a finanțelor – iar aceasta este poate cea mai mare victorie dintre toate.

Sursa: cointelegraph.com

Alătură-te Grupului nostru Facebook!

Construim cea mai mare comunitate de criptomonede românească: Crypto România | Bitcoin și Criptomonede | DeFi și NFT România


Citește evaluarea și părerile despre cele mai populare burse de criptomonede! Împărtășește-ți experiențele, opiniile și susține comunitatea crypto!

Alții le-au citit și pe acestea! Articole recomandate:

Mai multe articole