Top 10 Walleturi Hardware pentru Crypto 2024 | Cele mai bune 10 walleturi bitcoin tip hardware

entru stocarea bitcoin și altcoins - Prezentarea și compararea wallet-urilor hardware hardver tárcák

Bitcoin și celelalte criptovalute pot fi stocate în cel mai sigur mod într-un wallet (portofel) hardware. Acesta este un dispozitiv mic care păstrează cheile private offline. În articolul de față vă explicăm cum funcționează aceste instrumente și, de asemenea,  vom arunca o privire asupra celor mai bune walleturi hardware pentru bitcoin și alte criptomonede.


Prezentare walleturi hardware bitcoin și crypto

Hardware walleturile de criptomonede utilizează autentificarea cu 2 factori (cunoscută și sub numele 2FA). Asta înseamnă că pentru a-ți accesa fondurile, trebuie să-ți confirmi identitatea prin ceva pe care îl deții (portofelul hardware) și printr-un lucru pe care-l cunoști (codul PIN al portofelului).

Dacă siguranța Bitcoin și a altor criptovalute este importantă pentru tine, trebuie să obții un wallet (portofel) hardware sau chiar mai multe, fiindcă poți deține oricâte dorești.


Cele mai bune 10 walleturi bitcoin: Portofele Bitcoin pe scurt

Denumirea de portofel Bitcoin este puțin înșelătoare, deoarece un portofel Bitcoin nu prea stochează Bitcoin cu adevărat. Din punct de vedere tehnic, wallet-ul Bitcoin este un software care conține parole, denumite chei în lumea criptomonedelor.

Aceste chei asigură accesul la Bitcoin-ul atribuit portofelului tău, în registrul tranzacțiilor Bitcoin denumit blockchain. Așadar, dacă folosești orice portofel Bitcoin, vei întâlni doi termeni importanți.

Primul este adresa Bitcoin – este cea pe care o trimiți persoanelor care doresc să te plătească în Bitcoin; aceasta este ca și o adresă de e-mail.

Al doilea este cheia privată. Aceasta îți permite accesul și gestionarea bitcoin aflat în posesia ta. Revenind la analogia adresei de e-mail, te poți gândi la cheia privată ca la parola adresei e-mail.

Pe lângă stocarea cheii private, wallet-ul semnează tranzacțiile Bitcoin în numele tău cu ajutorul cheii private și le transmite către rețeaua Bitcoin. Să vedem cum funcționează:

Dacă dorești să trimiți Bitcoin cuiva, trebuie să dovedești întregii rețea dreptul tău de proprietate asupra Bitcoin; astfel, rețeaua va fi de acord să fie efectuate modificări în registrul general al tranzacțiilor.

În vederea realizării acestora, portofelul Bitcoin preia tranzacția solicitată, o semnează în numele tău cu ajutorul cheii private și transmite această semnătură digitală către rețea.

În linii mari, semnătura digitală este o modalitate de a demonstra că tu ești cel care deții o anumită cheie privată, fără a fi necesar s-o faci publică. Secretizarea se face prin intermediul unor reguli matematice complexe, cunoscute sub numele de criptare.

Întregul proces este similar cu situația în care semnezi un cec care permite transferul de bani din contul tău.

După ce tranzacția a fost semnată, portofelul transmite acest lucru întregii rețele, care verifică autenticitatea acesteia. În cele din urmă, această tranzacție este introdusă în blockchain de către minerii bitcoin și tranzacția este considerată completă.


Cele mai bune 10 walleturi bitcoin: Hardware walleturi

După cum probabil știți, în ziua de azi nu este foarte dificil să furăm o informație de pe calculator. Dacă acel calculator care rulează wallet-ul tău Bitcoin este infectat cu programe malware, s-ar putea să aibă loc o utilizare neautorizată a cheii tale private.

Se poate întâmpla ca hackerii să preia controlul asupra calculatorului ori s-au uitat ce apare pe ecran. Îndată ce cheia privată este dezvăluită, Bitcoinii nu vor mai fi sub controlul tău. Aceștia vor putea fi mutați oriunde dorește hackerul.

Pentru a evita acest lucru, ai două posibilități:

  1. Trebuie să te convingi că acel calculator pe care-l utilizezi este ferit de programe rău intenționate (malware). Poate că sună ușor, însă majoritatea virușilor sunt deghizați sub formă de software sau sunt capabili să evite detectarea de către software-ul antivirus.
  2. Folosește un wallet care este „imun” (ca să zicem așa) la programele malware, păstrându-ți cheia privată în siguranță. Walleturile hardware au fost proiectate chiar în acest scop.
A 10 legjobb harver pénztárca bitcoin és altcoin tárolásra - A hardver pénztárcák áttekintése és összehasonlítása ledger trezor keepkey legjobb pénztárca
Sursa:reddit.com

În formulare simplă, walleturile hardware sunt calculatoare care au doar un ecran mic, înzestrate cu 1-2 butoane și pe ele se poate efectua doar stocarea cheilor și simpla operațiune de semnare a tranzacțiilor.

Acestea se prezintă sub forma unui mic dispozitiv USB. Logica pe care se întemeiază este simplă: cu cât este mai complex un isntrument, cu atât există mai multe șanse pentru infiltrarea hackerilor.

În cazul portofelelor hardware, dispozitivul este atât de „rudimentar” încât aproape nimic nu-l poate pirata sau infecta.

Datorită designului lor simplu, hardware walleturile nu se pot conecta la internet și nu pot rula aplicații complexe. Ele reprezintă doar o formă de stocare offline a cheii private.

Această abordare se numește cold storage, spre deosebire de dispozitivele care se conectează la internet, denumite hot wallets.


Cele mai bune 10 walleturi bitcoin: Cum funcționează  hardware walleturile?

Să presupunem că dorești să efectuezi o tranzacție Bitcoin, prin utilizarea unui portofel hardware.

În primul rând, trebuie să știi că de vreme ce portofelul hardware este un dispozitiv foarte simplu care poate semna doar tranzacții, pentru toate celelalte funcții trebuie să utilizezi un calculator mai sofisticat – de exemplu, pregătirea tranzacției și transmiterea acesteia către rețea.

Așadar, pentru a putea utiliza un portofel hardware, trebuie să-l conectezi la un computer personal și să descarci un program care poate comunica cu acesta. Acest program îl vom denumi punte (bridge), iar puntea va permite pregătirea tranzacției pentru semnare.

Hardware walleturile permit doar tipuri specifice de transfer de date, tranzacțiile de criptomonede de exemplu. Îndată ce un portofel hardware primește o tranzacție din partea unui program numit punte, o semnează în portofelul hardware și o trimite înapoi programului.

În felul acesta, cheia ta privată nu părăsește niciodată hardware wallet-ul. Singurul lucru transferat între calculator și wallet-ul hardware este tranzacția nesemnată și cea semnată.

Mulțumită designului său minimalist și simplu, portofelul hardware poate fi utilizat cu orice computer, indiferent dacă este unul dintr-o bibliotecă publică sau laptopul fratelui tău.

Singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să te asiguri că Bitcoinul tău se află în siguranță – cu alte cuvinte, dacă tranzacția aprobată de pe ecranul hardware wallet-ului corespunde cu cea afișată de programul bridge pe calculatorul personal.

FOARTE IMPORTANT! –  Cuvintele „seed”!

Configurarea hardware wallet-ului este destul de simplă. Cel mai important lucru este să notezi cuvintele primite la inițializarea dispozitivului (ți se va atrage atenția). Acestea sunt cuvintele seed, altfel spus cuvintele mnemonic, care pot restabili cheile private generate de wallet-ul hardware.

Asta înseamnă că cine intră în posesia acestor cuvinte, poate controla cantitatea de bitcoin din portofel; de aceea, este important să păstrezi seed-ul offline și într-un loc sigur.

Care este cel mai bun wallet hardware?

În prezent, pe piață există numeroase companii care oferă portofele hardware, iar cei trei lideri sunt Ledger, TREZOR și KeepKey. Fiecare companie oferă modele diferite, cu funcții diferite. În cele ce urmează le vom prezenta pe cele mai populare.


Cele mai bune 10 walleturi bitcoin: Portofele Ledger (pentru Bitcoin si Crypto)

Avantaje: Reputație corporativă însemnată, peste 1000+ de criptovalute acceptate, compatibilitate mobilă (doar în cazul Nano X)

Dezavantaje: Interfața cu utilizatorul Bluetooth este puțin confuză (doar în cazul Nano X)

Compania (LedgerWallet) există de suficient timp ca să-și fi putut construi o bună reputație și, sinceri să fim, este greu să spui lucruri rele despre produsele sale.

Wallet-ul Ledger poate fi accesat cu ajutorul Ledger Live – care este o aplicație desktop gratuită ce ne permite să controlăm toate dispozitivele noastre Ledger, trimiterea și primirea de criptovalute, precum și verificarea soldului în orice moment.

  • Portofelul hardware Ledger Nano X

Ledger Nano X este produsul vedetă al Ledger atunci când vine vorba de portofele hardware. Dispozitivul are capacitatea impresionantă de a gestiona simultan 100 de criptovalute diferite. Este ca și cum ai folosi Ledger Nano S, dar la un nivel mult mai ridicat.

Top 10 Walleturi Hardware pentru Crypto 2022 | Cele mai bune 10 tip hardware A 10 legjobb harver pénztárca bitcoin és altcoin tárolásra - A hardver pénztárcák áttekintése és összehasonlítása ledger trezor keepkey legjobb pénztárca ledger nano x harver pénztárca

Din experiența noastră putem spune că principalul dezavantaj este că experiența de utilizator legată de Bluetooth nu s-a ridicat la nivelul așteptat. Pe viitor, Ledger poate remedia acest neajuns prin actualizări, dar pentru moment aceasta rămâne o problemă a Nano X.

Prețul Nano X este de 119 dolari fără TVA (livrare gratuită inclusă).

Citește și articolul nostru de prezentare a produsului, Ledger Nano X Păreri și Descriere 2024  sau cumpără-ți un Ledger direct de la producător

Cumpărare Ledger Nano X
  • Portofel hardware Ledger Nano S

Am analizat Ledger Nano S și am rămas absolut impresionați. Nano S are un design elegant, interfață de utilizator intuitivă și un suport extins pentru altcoins (inclusiv Ethereum, Litecoin, Dogecoin, Zcash, Dash, Ripple, token-uri ERC-20).

ledger nano s kripto péntárca hardver wallet biztonságos legjobb bitcoin tárca tárolás
Sursa:news.bitcoin.com

Nano S poate fi cumpărat pentru 59 de dolari, fiind un wallet hardware extrem de accesibil. Totodată, Ledger Nano S este unul dintre portofelele personale pe care le folosim.

Citește și articolul nostru de prezentare a produsului, Ledger Nano S Păreri și Descriere 2024  sau cumpără-ți un Ledger direct de la producător

Cumpărare Ledger Nano S

Cele mai bune 10 walleturi bitcoin: Portofele TREZOR (pentru Bitcoin si Crypto)

Avantaje: Veteran al pieței, open source, reputație excelentă a companiei, peste 1000 de criptovalute diferite acceptate.

Dezavantaje: Este adesea resetat cu ocazia actualizării, XRP nu este acceptat (în cazul TREZOR One).

TREZOR a fost prima companie care a lansat ideea walleturilor hardware. Principalul avantaj al TREZOR față de concurenții săi este reputația companiei. Unul dintre fondatorii acesteia este Marek “Slush” Palatinus, cel care a creat primul mining pool al Bitcoin (în 2010).

Dezavantajul este reprezentat de o mică problemă a portofelelor TREZOR – la actualizarea firmware, wallet-ul șterge adesea întregul portofel. Dacă ești nou în lumea criptomonedelor, acest lucru te poate enerva nespus de mult. În orice caz, atâta timp cât ai seed-ul, pur și simplu doar restaurezi wallet-ul și ai terminat – însă trebuie să fii conștient că există acest neajuns.

Am dezbătut deja pe site-ul nostru cât de importantă este stocarea în siguranță a criptomonedelor noastre. De acest subiect se leagă și articolul nostru De ce merită să folosești Hardware Wallet-ul Trezor?, o lectură obligatorie pentru începători.

  • TREZOR T modell

TREZOR T este practic un wallet TREZOR One, dotat cu un ecran tactil mare. Ambele portofele oferă aceleași caracteristici, dar diferența este adusă de ecranul tactil. Vă explicăm de ce.

Atunci când resetezi portofelul hardware sau îl configurezi pentru prima dată, ți se cere adesea să introduci expresia seed. Dacă nu ai o interfață potrivită pe hardware wallet (adică un ecran tactil), va trebui să introduci cuvintele de pe un calculator.

trezor t modell wallet bitcoin altcoin pénztárca legjobb

Dacă acel calculator este infectat cu programe malware, cuvintele seed vor deveni vulnerabile atunci când cheile sunt înregistrate sau divulgate în alt mod. Cu toate acestea, chiar dacă cineva a reușit să obțină cuvintele din expresia seed, nu va ști în ce ordine trebuie introduse fiindcă acest lucru nu apare pe calculator (ci doar pe wallet-ul hardware).

Trezor T elimină complet această amenințare, deoarece toate interacțiunile au loc pe ecranul tactil al hardware wallet-ului; astfel, nu trebuie să te temi de programe malware (aceste dispozitive sunt concepute astfel încât să nu conțină malware). Modelul TREZOR T are suport pentru unele monede pe care TREZOR One nu le acceptă (de exemplu XRP, ADA și XMR).

Prețul fără TVA al modelului TREZOR T este de 149 euro (170 dolari). Există și o versiune premium Titanium produsă de Grey, numită Corazon (despre acesta poți citi detalii în prezentarea completă a modelului T).

Citește și articolul nostru de prezentare a produsului, Trezor Model T Păreri și Descriere 2024  sau cumpără-ți un Ledger direct de la producător

Cumpărare Trezor Model T
  • TREZOR One

Pe lângă Ledger Nano S, noi folosim și TREZOR One pentru stocarea criptovalutelor. „TREZOR One” (cunoscut mai demult numai sub numele „TREZOR”) este cel mai vechi portofel hardware de pe piață și foarte probabil cel mai renumit. Trezor One are un design frumos, simplu, o interfață cu utilizatorul foarte ușor de înțeles și acceptă numeroase criptomonede, inclusiv Bitcoin, Bitcoin Cash, Bitcoin Gold, Zcash, Dash, Ethereum, Ethereum Classic, Litecoin și monede NEM. Singura monedă importantă care lipsește și care s-a bucurat de o atenție deosebită din acest motiv este XRP.

trezor one hardver wallet bitcoin altcoin pénztárca legjobb

TREZOR one costă momentan 55 de dolari, fiind accesibil, însă nu este cel mai ieftin hardware wallet de pe piață. Considerăm că acesta este un portofel excelent, foarte ușor de configurat și utilizat.

Citește și articolul nostru de prezentare a produsului, Trezor One Păreri și Descriere 2024  sau cumpără-ți un Trezor direct de la producător

Cumpărare Trezor One

Cele mai bune 10 walleturi bitcoin: Portofel crypto – KeepKey

Avantaje: Frumos proiectat, conversie în cadrul wallet-ului cu ajutorul Shapeshift

Dezavantaje: Puține monede acceptate

Keepkey se clasează pe locul 3, portofelul hardware Bitcoin cu un design frumos, dar puțin cam mare. KeepKey are caracteristici asemănătoare cu TREZOR One și Ledger Nano S, îl considerăm însă mai puțin atractiv decât pe celelalte două, din mai multe motive.

keepkey hardver wallet legjobb bitcoin tárca ethereum altcoin keepkey bitcoin Top 10 Walleturi Hardware pentru Crypto 2022 | Cele mai bune 10 walleturi bitcoin tip hardware

În primul rând, este prea mare ca să-l poți transporta confortabil în buzunar. Hardware wallet-ul KeepKey este aproape de două ori mai mare decât TREZOR One sau Ledger Nano S.

Alte aspecte datorită cărora ezităm să cumpărăm acest produs:

  • Am scris de mai multe ori serviciului pentru clienți, dar n-am primit încă răspuns.
  • Există câteva păreri negative pe Amazon în legătură cu produsul și serviciul pentru clienți al companiei.
  • Față de concurenții săi, wallet-ul acceptă un număr limitat de instrumente crypto.

În cele din urmă, compania KeepKey a fost cumpărată de exchange-ul Shapeshift; drept urmare, a integrat un exchange în cadrul wallet-ului care permite conversia criptovalutelor între ele, fără a fi nevoie de utilizarea unui exchange extern.

Keepkey costă în acest moment 49 de dolari.

Cumpără-ți un KeepKey direct de la producător

Cumpărare KeepKey

Cele mai bune 10 walleturi bitcoin: Alte walleturi bitcoin de tip hardware

În ultimii 3 ani am încercat și alte câteva portofele hardware care n-au ajuns pe listă, dar dorim să le menționăm aici.

Safe-T mini este o versiune foarte simplă a hardware walleturilor și este fabricat de compania multinațională franceză de electronice Archos, fondată de Henri Crohas în 1988. Interfața Safe-T mini este extrem de limitată și pentru trimiterea/primirea monedelor trebuie utilizate software suplimentare.

Bitfi este un portofel hardware deținut de John Mcafee, fostul personaj controversat din lumea criptomonedelor. Inițial, despre acest wallet se spunea că „nu poate fi spart”, dar această afirmație a fost retrasă după ce câțiva specialiști de securitate l-au demontat și au descoperit numeroase defecte de securitate.

CoolWallet este un hardware wallet „asemănător unui card de credit” pe care îl poți purta în buzunar. Opinia noastră despre CoolWallet era una pozitivă, însă portofelul n-a câștigat suficientă cotă de piață ca să-l putem considera un produs stabil.

BitLox este un alt portofel hardware pe care l-am analizat; totuși, era încă în faza incipientă și nu l-am putut face să funcționeze în mod corespunzător. De atunci n-am mai evaluat produsul (de la începutul anului 2016) și poate că între timp a devenit mai ușor de utilizat.

Ellipal este hardware wallet conceput ca să te izoleze complet de lumea exterioară. Nu există conexiune prin cablu sau fără fir. Comunicarea se face prin cod QR, prin intermediul camerei din spate. Costă 149 de dolari și este relativ nou pe piață (adică nu a fost testat).


Cele mai bune 10 walleturi bitcoin: Riscurile portofelelor de tip hardware

Falsificarea

În unele cazuri, cineva ți-ar putea manipula dispozitivul după ce l-ai cumpărat și mergi cu el acasă. Pntru a evita acest lucru, toți producătorii de portofele hardware de renume folosesc autocolante speciale holografice ca să dovedească că wallet-ul n-a fost deschis niciodată.

Dacă achiziționezi un wallet și acest autocolant nu este intact, renunță la utilizarea acelui wallet. Chiar dacă unele walleturi  rulează și o autotestare cu ocazia inițializării, mai bine rămâi în siguranță.

Ca să minimalizezi și mai mult acest risc, cumpără întotdeauna hardware wallet-ul direct de pe site-ul web al producătorului. În caz că preferi să cumperi de la un revânzător, convinge-te că acesta este unul autorizat și de încredere și contactează mai întâi producătorul.

Cuvinte seed preconfigurate

Cuvintele seed trebuie să fie generate aleatoriu de wallet cu ocazia configurării, acestea nu sunt trimise împreună cu dispozitivul.

De exemplu, un utilizator nefericit a cumpărat de la cineva de pe Amazon un portofel hardware și a primit împreună cu acesta o cartelă care conținea cuvinte seed preconfigurate. El a primit instrucțiuni să pornească dispozitivul folosind acest seed existent.

Utilizatorul n-a fost prea priceput în acest domeniu și s-a conformat; și-a aflat însă greșeala imediat ce-a plasat monede în portofelul său hardware – hackerul care știa despre cuvintele seed preconfigurate și-a însușit monedele neîntârziat.

Pierderea portofelului

Se poate întâmpla ca portofelul tău hardware să fie furat sau accesat de persoane neautorizate.

Majoritatea hardware walleturilor – chiar dacă nu toate – includ protecție PIN. Așadar, poate dura ceva timp ca hoții să-ți acceseze monedele, chiar dacă ți-au furat portofelul.

Îndată ce-ai observat că dispozitivul ți-a fost furat, utilizează cuvintele seed pentru a-ți recupera monedele și trimite-le într-un wallet nou, cu un seed diferit. În acest fel poți elimina practic toate monedele din portofelul furat și ai posibilitatea să-ți gestionezi criptomonedele în siguranță.

Amenințări

Pot exista situații în care unele persoane te amenință fizic că-ți vor face rău dacă nu le predai portofelul tău hardware și nu dezvălui codul PIN.

Ca să te protejeze împotriva acestui tip de atac fizic, unele walleturi – ca TREZOR de exemplu – permit adăugarea unui strat suplimentar de protecție, numit parolă. Asta înseamnă că, după introducerea codului PIN, trebuie inserată și o parolă.

Însă poți seta acest lucru ca diferite parole să-ți afișeze numai anumite conturi din portofel. Deci, imaginează-ți că ai un cont premium în wallet unde există doar o mică cantitate de monede și ai un cont real cu cea mai mare parte a banilor.

Astfel, dacă cineva te-ar obliga să deschizi wallet-ul, prin folosirea parolei va vedea că acesta conține doar o cantitate mică de monede, iar stocul complet nu va fi dezvăluit.


Cele mai bune 10 walleturi bitcoin: Întrebări Frecvente (FAQ)

Care este mai bun – TREZOR sau Ledger?

Atât wallet-ul Ledger, cât și TREZOR repezintă soluții sigure și ușor de utilizat pentru stocarea Bitcoin și a criptovalutelor. Atunci când a fost lansat Ledger, părea că produsul nu este la fel de bun ca cel al companiei TREZOR. Azi însă granița dintre cele două companii s-a evaporat în mare parte și considerăm că sunt la fel de bune.

Cu toate acestea, din motive de securitate, folosim de obicei mai multe portofele hardware și încercăm să folosim proporțional modelele ambelor companii.

Totuși, trebuie să ținem cont de un aspect: spre deosebire de Ledger, tehnologia TREZOR este complet open source, considerată una mai sigură.

Care este cel mai bun Ledger Wallet?

Ledger Nano S este cel mai bun wallet privind raportul preț-calitate, în opinia noastră. Considerăm că Nano X oferă mai multe funcții, dar nu merită costul suplimentar.

Cum îmi accesez portofelele TREZOR?

Pentru a accesa portofelul TREZOR, trebuie să-l conectezi la un calculator și să vizitezi site-ul http://wallet.trezor.io. Această interfață web îți permite să-ți accesezi fondurile îndată ce wallet-ul se conectează la calculator.

Ce se întâmplă dacă producătorul unui wallet hardware își încetează activitatea?

Soluția cuvintelor seed, aplicată în cazul majorității portofelelor hardware, este compatibilă cu mai multe walleturi: nu este unică pentru nicio companie.

Astfel, dacă o companie își încetează activitatea, prin utilizarea propriilor cuvinte seed îți poți restaura direct bitcoinii în wallet-ul altei companii. Așa cum probabil ți-ai dat seama până acum, cuvintele seed au o putere însemnată și pot fi folosite în numeroase cazuri pentru recuperarea criptovalutelor, inclusiv dacă portofelul hardware se strică sau este deteriorat.


10. Cele mai bune 10 walleturi bitcoinConcluzie

Într-adevăr, portofelele hardware costă bani și nimănui nu-i place să cheltuie bani pe un lucru pe care-l poate obține și gratuit. Însă gradul de securitate obținut prin utilizarea portofelelor hardware este mult mai prețios decât faptul că plătești 50-100 de dolari pentru achiziționarea dispozitivului în sine.

În opinia noastră, oricare dintre primele 4 hardware walleturi reprezintă o alegere bună, dar favoritele noastre personale sunt TREZOR One și Ledger Nano S. De asemenea, asigură-te că achiziționezi portofelul direct de la compania producătoare sau de la un distribuitor autorizat. În acest context, au fost raportate multe escrocherii legate de cumpărarea portofelelor hardware pe eBay sau uneori pe Amazon, cu consecințe negative.

Ai utilizat deja un wallet hardware? Ai vreun comentariu sau întrebări suplimentare? Scrie-le în secțiunea de comentarii.

Sursa:99bitcoins.com

Ești pasionat de crypto? Alatură-te echipei noastre și lucrează de acasă | Te răsplătim cu criptomonede


Alții le-au citit și pe acestea! Articole recomandate:

Citește evaluarea și părerile despre cele mai populare burse de criptomonede! Împărtășește-ți experiențele, opiniile și susține comunitatea crypto!


Alătură-te Grupului nostru Facebook!

Construim cea mai mare comunitate de criptomonede românească: Bitcoin și Altcoin România | Știri Crypto | Ghiduri | Totul despre criptovalute

Mai multe articole