Era schimbării și puterea informației

era schimbării și puterea informației știri crypto bitcoin ethereum altcoin mycryptoption

Fii foarte atent:

Trăim în era schimbării. În timp ce lumea era preocupată de alte lucruri, în decursul ultimilor 20 de ani China a redesenat harta și a devenit, printre altele, principalul investitor pe continentul african. Cum? – ne-am putea întreba. Temeinic, chibzuit și bine premeditat. Pas cu pas. În orice caz: în lume se petrec lucruri ciudate. Și nici măcar n-a început încă ceea ce bate la ușa tuturor. Iar timpul trece rapid!

Citesc întotdeauna cu sprâncenele ridicate acele știri prin care toate canalele media încearcă să demonstreze că totul este în regulă, că economia merge bine, că cifrele vorbesc de la sine. De mult timp se petrece asta. De aceea am simțit provocarea  misiunii de a demonstra contrariul. Din păcate, am reușit.

Încurcătura este mare și nu ne-a rămas mult timp

Este criză. Una care a atins chiar și cel mai mic și mai ascuns colț al lumii. E adevărat că este de-abia la început – ține de câteva luni –, dar suntem în fața unui proces urât, atotcuprinzător.

Elita globală, într-un mod bine premeditat, șterge ușor frontierele și se pregătește de guvernarea mondială. În acest scop frământă continuu societatea, dar o veste bună (dintre multele rele) este că noi suntem împotrivă. Dacă cineva dorește să conducă lumea, în primul rând trebuie să-i schimbe identitatea globală. Cuvântul cheie este comunitatea mondială (sau comunitatea globală).

Putem ajunge la dopul cu care să astupăm această gaură mare. Este recomandabil să citim printre rânduri și să salvăm ceea ce mai e de salvat. Viitoarele alegeri pentru Parlamentul European vor avea loc între 23 și 26 mai. Merită reținută această dată. Următorii pași radicali importanți (și rapizi) de-abia vin. Un lucru e sigur, rețeaua există (schema nu este finalizată), în situația de față fiind necesară manipularea cifrelor, deoarece construcția ,,sistemului” necesită timp. Mai sunt multe bug-uri (erori), ce trebuie corectate înainte de activare.

Vizualizare rapidă a conținutului:

  • Informația înseamnă putere
  • Legătura dintre China și Africa
  • Revoluție financiară construită de jos
  • Relația dintre America și China
  • Reversul medaliei
  • Ce se petrece în lume?
  • Problema legată de PIB

Informația înseamnă putere:

Aceasta o știe și elita și o adună cu spor. Trăim în era războiului cibernetic și a big data. Cu toate acestea nu suntem preocupați de protejarea vieții noastre digitale (!). Mijloacele moderne de transmitere a informațiilor, împreună cu sistemele de stocare și prelucrare a datelor, fac posibilă analiza în timp real, ceea ce înseamnă că obținerea informației stă cu mult în fața capacității noastre de apărare.

La toate acestea contribuim personal prin faptul că achiziționăm permanent aparate din ce în ce mai moderne și ,,deștepte”, care transmit cu o viteză crescândă date precise despre noi. Opinia publică este manipulată continuu și astfel, cu ajutorul tehnicii cei interesați obțin puterea.

Cu siguranță fiecare v-ați întâlnit cu provocarea de 10 ani a celei mai mari rețele de socializare. De ce este periculoasă? Misiunea este să ne distribuim pozele făcute în urmă cu 10 ani și să arătăm lumii cât ne-am schimbat. Este oare, doar un joc inocent? Sau din contră? Am scris mai demult un articol cuprinzător despre securizarea datelor, unde am detaliat algoritmul de recunoaștere facială. Dacă crezi că este amuzant să participi la un asemenea joc, atunci merită să parcurgi acel articol.

Care dintre marile puteri tehnologice este în fază mai avansată și pe care țărm al oceanelor se situează, nu reprezintă doar un mic detaliu.

Legătura dintre China și Africa

China și-a extins activitatea de producție în Africa, crescând numărul locurilor de muncă pentru localnici. În 2015, în Kenya, 5% dintre angajați lucrau pentru firme de apartenență chineză. Acestea instruiesc continuu și dezvoltă forța de muncă africană, cei mai buni beneficiind de recompense financiare sau de burse ale universităților chineze. Acest program se derulează momentan în Kenya, Ghana, Uganda și Zambia.

Introducerea în Africa a sistemul mobil de plată, care în China reprezintă modalitatea principală, a început în 2007.  Kenya și Tanzania sunt țările unde Safaricom și Vodafone au lansat în comun serviciul M-Pesa, cu ajutorul căruia puteau desfășura anumite tranzacții financiare. În Tanzania s-a extins acoperirea rețelei de televiziune, oamenii au fost așezați în fața micilor ecrane și momiți cu emisiuni a căror difuzare n-a avut la bază  vreun studiu de piață legat de preferințe.

Dezvoltarea economică a țărilor africane este cam la nivelul de acum 20 de ani al Chinei. Dar aceasta din urmă s-a dezvoltat exploziv, ajungând din urmă cele mai avansate țări și chiar depășindu-le. Cu ajutorul chinezesc, Africa se poate poziționa pe aceeași orbită de dezvoltare. Astfel, cei ce-au stat destul în fața televizorului sau pe internet, și-au luat traista și au pornit să-și încerce norocul.

Revoluție financiară construită de jos

Nu demult, Bitmain (o firmă de criptominerit) s-a integrat în browserul de căutare Opera. De ce este important acest lucru? Opera este renumită că are o rată ridicată de compactare a volumului de date și că poate realiza – folosind cea mai scăzută capacitate de calcul posibilă – compactarea paginilor prin utilizarea unui trafic de date cât mai mic posibil. În Africa internetul este încă deosebit de scump, astfel contează volumul traficului de date. Pe majoritatea aparatelor ieftine de telefonie mobilă, produse în China și vândute pe piața africană, s-a instalat Opera, ca browser de căutare prestabilit. Aici intră pe scenă Bitmain. Pe lângă domeniul rețelelor de telefonie și internet mobil, continentul african stă și mai slab privind sistemul bancar, rețeaua financiară.

Dacă în Africa dorim să trimitem bani dintr-o țară în alta, cel mai simplu mod este să o facem noi înșine, adică să ne luăm un bilet de avion și să-i înmânăm personal. Majoritatea instituțiilor financiare de aici sunt excluse din sistemul bancar, din cauza abuzurilor existente. Nu sunt o raritate nici situațiile în care de la bancă se pot ridica doar sume limitate și numai o dată pe săptămână.

Aceste probleme există de zeci de ani, chiar și în cele mai dezvoltate țări africane.

Cum spuneam anterior, Bitmain și-a cumpărat locul în Opera, imediat instalând pe ea o funcție de contract smart și de wallet. Bitcoin Cash (criptomonedă) nu este străină de Bitmain și iată că imediat se ivește o oarecare legătură…

Avem deci un telefon chinezesc ieftin, cu browser Opera instalat, completat cu propria funcție wallet și în Africa se stă la coadă după el.

China, după cum pare, a cumpărat cu kilogramul întreg continentul african. În acest context, nici nu pare o idee nefondată că nu țările dezvoltate vor eficientiza revoluția financiară construită de jos.

Întâmplarea  economică definitorie a anului trecut a fost legată de războiul comercial dintre SUA și China, unul al minții, pentru știință, dat de fapt pentru tehnologie.

Relația dintre America și China

În momentul de față, SUA nu ascunde faptul că încearcă să împiedice achizițiile chineze în sectorul american. Procesul a început cam în 2014, atunci când asiaticii au investit fonduri cu capital de risc în afaceri ai giganților tehnologici din Silicon Valley. Trump ar interzice cetățenilor chinezi chiar și accesul la facultățile americane. Se pare că este în stare de orice sacrificiu pentru a slăbi puterea Chinei. Dezvoltarea rapidă a acestora în domeniul tehnologiei și a inteligenței artificiale poate reprezenta o amenințare la superioritatea militară și economică americană.

Progresul inteligenței artificiale este strâns legat de cel al aparatelor de ultimă generație (AR&VR, drone, mașini automatizate, IoT) și a criptomonedelor. La fel cum au schimbat lumea primele trei revoluții industriale, tot așa și cea de-a patra aflată în desfășurare, reprezentată de dezvoltarea prin inteligență artificială, va transforma stările prezente. Aratul a început. Cu exact 10 ani în urmă.

Reversul medaliei

La dezvoltarea Chinei din ultimele două decenii au contribuit consistent și SUA. Majoritatea cercetătorilor chinezi din domeniul ineligenței artificiale au studiat în America. Cea care a organizat o producție însemnată în țara asiatică datorită forței de lucru ieftine, chinezii asimilând încetul cu încetul știința pe care nu se sfiesc să o folosească.

Americanii pierd teren

Pauza prelungită din sectorul guvernamental (ține de patru săptămâni!) reprezintă o bombă cu ceas. De atunci de-abia a lucrat cineva în administrația publică. În acest timp au expirat unul după altul certificatele de securitate ale paginilor web cu terminația .gov, din acest motiv datele utilizatorilor putând fi obținute ușor de către răufăcători. Situația prezentă este pentru hackeri un adevărat câștig la loterie. Ce șansă uriașă li se oferă celor curioși din fire și celor care adoră datele!

Este o coincidență interesantă că pe 7 ianuarie președintele Băncii Mondiale și-a prezentat demisia din funcție. În mod cu totul neașteptat. Oare ce se află în spatele acestei decizii? S-a aflat ce conține scrisoarea de demisie a acestuia – ,,alăturarea la sectorul privat este acea cale care va avea cel mai mare efect asupra unor principale probleme globale, cum ar fi schimbările climatice sau lipsurile infrastructurale ale piețelor în curs de dezvoltare”.

Se pare însă că demisionarul a fugit din fața unor conflicte cu rădăcini mai adânci. Războiul vamal din ultimul an a atins și Banca Mondială, finanțatoarea de proiecte în toate părțile lumii. Aceasta a inflamat spiritele reducând cu 30% linia de credit acordată chinezilor, la presiunea exercitată de guvernul american, însă chiar și așa a ajutat piețele în curs de dezvoltare cu 64 de miliarde de dolari, creând concurență pieței americane.

Se știe că atât piața americană, cât și cea europeană, sunt slăbite de faptul că din China se cumpără mai puțin. Interesul asiatic mai redus influențează și partea germană, prin reducerea vânzărilor în Asia de Est suferind producătorii de autoturisme. Nici zona noastră nu este ocolită. Apple și-a redus pentru întâia oară, în ultimii 20 de ani, așteptările financiare, fapt explicat prin reducerea semnificativă a vânzărilor iPhone de pe piața chineză.

Ce se petrece în lume?

Turcia a fost lovită de recesiune, iar deasupra Germaniei și Italiei se adună nori negri. Uniunea Europeană a anunțat reordonarea datoriilor. Banca Centrală Maghiară s-a apucat de achiziția de metale prețioase: anul trecut a cumpărat aur în valoare de 1 miliard de dolari, pe care l-a și adus acasă. Să aruncăm o privire asupra întregii lumi?

Pentru prima dată din 1992 încoace, în China scad vânzările de telefoane și de autoturisme. Se presupune că Putin cumpără bitcoin în loc de aur, dar el neagă. Din cauza îngrijorării privind schimbările climatice, se introduce un impozit global de transport.

În Australia, Banca Centrală inițiază un program de relaxare pentru alinarea efectelor balonului imobiliar.

Total neașteptat, bursele din Statele Unite ale Americii au încheiat un an prost. La sfârșitul anului trecut, a început să scadă brusc cursul marilor companii tech, investitorii realizând că piața este supraestimată și s-au speriat că n-o să fie capabili să mai producă suficient profit. În același timp, Rezerva Federală a SUA (FED) a dispus majorarea dobânzii de referință. FMI și Banca Mondială anunță că în locul PIB vor pune în prim-plan indicele productivității.

Problema legată de PIB

De ce nu reflectă cifrele, deocamdată, această problemă. Economiile cresc în dauna mediului înconjurător.  Iar PIB-ul nu este corelat cu unitatea de măsură dată de consumul resurselor naturale și de forță de muncă. Dar împrumutul de resurse naturale nu va putea fi achitat niciodată. Este bine documentat fenomenul când intențiile de reformă se lovesc de pereți înalți când sunt în joc interese financiare. Piețele financiare se axează doar pe rezultatele următorului sfert de an, iar cine are preferințe pe termen lung în locul rezultatelor imediate, este cel puțin atenționat, dacă nu schimbat imediat. Sau poate renunță din proprie inițiativă…

Deja nu se mai pune întrebarea dacă va urma o criză, ci când o va observa cineva. Că nu putem răspunde la provocările globale nu este din cauză că nu există soluții privind schimbările climatice sau reducerea locurilor de muncă. Poate fi oricât de sinceră dorința sau de puternică voința, n-o să putem rezolva aceste greutăți dacă n-o să înțelegem dinamica funcționării actualului sistem financiar.

Banii au un efect însemnat asupra întregii societăți. Ei ne-au condus spre primele trei revoluții industriale, a patra fiind iminentă. Atât cele mai bune cât și cele mai rele lucruri ale epocii moderne sunt legate direct sau indirect de sistemul financiar sau de formele de comportament pe care le încurajează: competiția, necesitatea creșterii continue sau a fluxul de bani.

Civilizația are nevoie de un nou ,,sistem de operare”

Dacă ne plănuim bine următoarea rețea financiară, putem crea noi modele de comportament și putem modela noi valori sociale. Peste tot în lume se lucrează la noul sistem, întrebarea e cine îl va finaliza la timp.

Primul val al febrei de criptomonede a trecut, fapt ce poate avea cauze manipulative. N-a sosit încă momentul succesului deplin al criptovalutelor, dar odată ce interesul a fost trezit, situația trebuie tratată cu calm până ce criza financiară se va adânci.

Totuși, de data aceasta, ar fi bine să ne înșelăm și multe lucruri din cele descrise să nu se adeverească.

Înregistrează-te pe site și află mai multe despre Tehnologia Blockchain și Criptomonede!

eBook Gratuit – Blockchain și Criptomonede

ebook-crypto-blockchain-criptomonede-mycryptoption

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai LIKE și SHARE!

Știri Cripto zilnice! Știri Bitcoin, Ethereum, Altcoin într-un singur loc! Nu uita să ne urmărești pe Facebook!–> MyCryptOption

Mai multe articole