EURO 2020 NFT- Sorare tokenizează lotul echipei naționale de fotbal a Franței în cadrul unui nou parteneriat

naționala Franței EURO 2020 NFT- Sorare tokenizează lotul echipei naționale de fotbal a Franței în cadrul unui nou parteneriat

Sorare, jocul blockchain și compania dezvoltatoare de NFT, a anunțat noul său parteneriat încheiat cu Federația Franceză de Fotbal (FFF), mulțumită căruia jucătorii naționalei pot fi tokenizați sub formă de cărți NFT.

Articole asociate:


Naționala Franței pe cărți NFT

La sfârșitul săptămânii trecute a debutat Campionatul European de Fotbal (EURO 2020), care n-a putut fi organizat anul trecut din cauza pandemiei. Astfel, parteneriatul a fost anunțat chiar înaintea primului meci disputat de naționala de fotbal a Franței, care joacă azi, 15 iunie, împotriva echipei similare a Germaniei.

Mulțumită noii înțelegeri, Sorare a obținut dreptul de a crea versiunea de card NFT a întregii echipe naționale masculine franceze de fotbal. Prin acest pas, naționala Franței se alătură unei listei bogate, fiindcă 140 de echipe diferite au profitat până acum de ocazie și prin intermediul Sorare și-au tokenizat lotul de jucători. Printre ele regăsim cluburi renumite cum ar fi Bayern München, Real Madrid, Liverpool și Paris Saint-Germain.

Prezentul parteneriat reprezintă o piatră de hotar pentru platforma Sorare, de vreme ce interfața este folosită de un număr însemnat de fani  – iar acest lucru promite o popularitate sporită. Platforma are în prezent în jur de 100.000 de utilizatori activi pe lună.

Franța este prima echipă națională care creează o versiune NFT a selecționatei sale; doar cluburile s-au alăturat platformei până acum. Directorul general al Sorare, Nicolas Julia, s-a arătat mulțumit de acest parteneriat:

„Este o zi istorică pentru Sorare, întrucât vom include în joc și campionii mondiali mulțumită parteneriatului nostru unic încheiat cu Federația Franceză de Fotbal!”


La ce va putea fi folosit?

Datorită licenței, Sorare a obținut dreptul de a tokeniza întregul lot EURO2020 al naționalei Franței; desigur, în cadrul acestuia vor fi disponibile, sub formă de cărți digitale, nume importante ca Antoine Griezmann, Paul Pogba și Hugo Llorris. Aceste cărți vor avea o valoare și raritate diferite, pe baza performanței înregistrate pe blockchain a jucătorului respectiv.

Jucătorii Sorare care participă la competiția „Națiunile Lumii” (Global Nations) vor putea obține cărți FFF Super Rare, dacă vor fi printre cei mai buni. După cum bine știm, NFT-urile și bunurile digitale sunt extrem de valoroase, colecționarii fiind dispuși să plătească chiar și o avere pentru câte o carte rară. Aceste cărți pot fi valorificate pe cea mai mare piață NFT din lume, OpenSea.

Pe această temă:

Sursa: bitcoinist.com

Nu ai încă un cont Binance? Deschide acum un cont prin linkul de mai jos și beneficiezi de o reducere de 10% la toate taxele de cumpărare și tranzacționare, pentru totdeauna!
Vreau Reducerea de 10%

 

Mai multe articole