Întâlnire G20: AML Crypto și finanțare antitero

G20 AML crypto știri crypto bitcoin ethereum altcoin mycryptoption

Membrii G20 au anunțat o întâlnire al cărui subiect principal va fi dezbaterea reglementării AML (spălării banilor) a criptomonedelor, la nivel internațional. Reuniunea va avea loc la Fukuoka, Japonia, în perioada 8-9 iunie, a anunțat presa locală. Ședința grupului celor douăzeci de miniștri ai finanțelor și ai guvernatorilor băncilor centrale este așteptată cu mult interes.

Scopul acestei întâlniri este să dezvolte un sistem cadru care să ofere ajutor în lupta împotriva spălării banilor în legătură cu criptovalutele; și să prevină finanțarea organizațiilor teroriste. Mai mult, conform știrilor apărute în presa japoneză, reprezentanții țărilor participante doresc să stabilească și un cadru de reglementare privind criptomonedele.

Membrii G20 și-au propus să limiteze și posibilitatea anonimității. Ceea ce înseamnă că se dorește realizarea unui sistem de identificare mai sever pentru utilizatorii crypto. Acest lucru ar fi necesar pentru ca tranzacțiile ce implică criptomonede să fie mai transparente și să poată fi legate de identitatea personală.

Criptomonedele și reglementarea acestora au reprezentat subiect de discuție și anterior, la fel ca taxarea lor; dar la ultima întrunire, ținută în Argentina, nu s-au înregistrat progrese în acest sens. Participanții întâlnirii din iunie, a cărei gazdă va fi Japonia, speră ca de această dată să avanseze legat de subiectul criptomonedelor.

Deocamdată, factorul cel mai însemnat de neîncredere privind lumea criptovalutelor, îl reprezintă spălarea banilor și reglementarea lor. Fiindcă acesta este un sector financiar total diferit de cel tradițional, nu este facilă realizarea noii reglementări și categorizări.

Înregistrează-te pe site și află mai multe despre Tehnologia Blockchain și Criptomonede!

eBook Gratuit – Blockchain și Criptomonede

ebook-crypto-blockchain-criptomonede-mycryptoption

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai LIKE și SHARE!

Știri Cripto zilnice! Știri Bitcoin, Ethereum, Altcoin într-un singur loc! Nu uita să ne urmărești pe Facebook!–> MyCryptOption

Mai multe articole