Ce înseamnă stake (miza)? Ne poate ajuta să obținem venituri pasive? Este riscant? Ce trebuie să știu înainte de a începe? În articolul de față vom încerca să răspundem la aceste întrebări și să vă arătăm cum puteți începe Ethereum staking pe cont propriu.
Ce este Proof of Stake?
Proof of stake (POS) este un mecanism alternativ de consens pentru dovedirea muncii. Acesta permite utilizatorilor să efectueze staking-ul monedelor în locul resurselor de calcul. Rețeaua alege apoi aleatoriu utilizatorii care ajută la crearea următorului bloc de tranzacții. Prin intermediul POS, blockchain-ul poate fi în continuare actualizat într-o manieră descentralizată, fără calculatoare performante și consum mare de energie. Acesta este Proof of Stake în linii mari.
Pentru o explicație mai detaliată citiți mai departe acest articol – vom descrie următoarele:
- Minat și Proof of Stake
- Explicarea stake
- Ethereum staking
- Staking pools și alte soluții
- Concluzie
1. Minat și Proof of Stake
Înainte de a ne arunca în lumea staking, vom sacrifica câteva rânduri pentru a descrie problema pe care stake încearcă s-o rezolve. Bitcoin și alte criptovalute descentralizate ne promit că trimit bani în formă digitală fără implicarea vreunei autorități centrale. Inițial, gestionarea blockchain – un termen la modă pentru registrul general al soldurilor, care nu este controlat de nicio entitate – a fost realizată prin minat. Așadar, minatul este un fel de competiție unde calculatoarele puternice încearcă să găsească soluția la o problemă matematică.
Cine găsește primul soluția primește dreptul de a introduce următoarea pagină a tranzacției – cunoscută sub numele de bloc – în registrul general. Cu ocazia minatului, cu cât utilizezi un calculator mai performant, cu atât șansele tale de a câștiga această „competiție” devin mai mari. Mulțumită legilor matematicii și a probabilității, este foarte puțin probabil ca o singură persoană sau grup să câștige monopolul asupra actualizării registrului general – în acest fel este menținută descentralizarea.
Termenul tehnic al minatului se numește „Proof of Work” (dovada muncii), deoarece prin prezentarea soluției corespunzătoare minerii dovedesc că au depus multă muncă – întrucât nu există o altă modalitate de a obține soluția decât ca puterea de calcul să încerce constant să rezolve problema matematică. Proof of Work este un mecanism de consens fiindcă scopul său constă în realizarea unui acord cu privire la cine va actualiza registrul, între un grup de persoane care nu se cunosc cu adevărat.
În timp ce mecanismul de consens Proof of Work poate fi o soluție fiabilă și sigură pentru gestionarea registrului descentralizat, necesită totodată și foarte multe resurse de energie. Rularea acestor supercalculatoare consumă mult curent electric doar pentru a ghici numărul, pe lângă alte dezavantaje.
2. Explicarea stake
Din cauza acestor dezavantaje de-a lubgul anilor au fost propuse alte mecanisme alternative de consens. O alternativă foarte populară este proof of stake. Aceasta presupune ca în loc să investească energie electrică pentru a rula calculatoare șipentru a câștiga competiția, oamenii vor face un staking (mizare) real al monedelor. Dar cum funcționează toate acestea?
Ei bine, practic blochezi o anumită sumă de bani pe un computer de zi cu zi conectat la rețea. În sens tehnic, calculatorul se numește nod iar fondurile blocate reprezintă stake-ul (miza). Odată ce ai depus stake-ul participi la un concurs în cadrul căruia nodul alcătuiește următorul bloc. Așadar, stakerii alcătuiesc blocurile, nu le minează.
Câștigătorul competiției este ales ținând cont de o serie de factori:
- Câți bani ai mizat?
- Cât timp a ținut staking-ul monedelor?
- Randomizare (ca nicio unitate să nu dobândească monopol)
În general, oricine câștigă competiția va crea următorul bloc de tranzacții și va fi recompensat în monede pentru contribuția sa la rețea.
3. Ethereum Staking
Este important de reținut că multe monede utilizează proof of stake, ca de exemplu Tezos, Cosmos și Cardano; fiecare dintre ele are reguli diferite pentru calcularea și distribuirea recompenselor. În această secțiune ne vom concentra pe (în principal) asupra modului în care funcționează Ethereum proof of stake.
Până în 2020, blockchain-ul Ethereum s-a bazat numai pe proof of work; dar în decembrie 2020 a fost creat un nou blockchain denumit „Beacon Chain”, care utilizează proof of stake. Acesta este cunoscut și sub numele de Ethereum 2.0 și rulează alături de Ethereum 1.0, blockchain-ul original Ethereum.
Pentru a te alătura ca validator Ethereum 2.0, trebuie să blochezi 32 de ether ca garanție; care la rândul lor vin cu recompense de staking. Nu există nicio modalitate de a bloca mai mult de 32 de ether pe un nod; astfel, dacă dorești să-ți mărești recompensa poți configura pur și simplu mai multe noduri, fiecare cu 32 de ether. Peste câțiva ani Ethereum 2.0 va fuziona în întregime cu Ethereum 1.0.
Andocarea (docking)
Evenimentul denumit „andocare” (docking) va avea loc undeva în 2022, iar în urma acestuia Ethereum va deveni o rețea proof of stake în întregime.
După ce are loc andocarea vei putea retrage etherul depus și recompensele, ceea ce înseamnă că stake-ul se adresează în primul rând proprietarilor pe termen lung ai Ethereum.
Probabil te întrebi câtă recompensă Ether vei obține? În Ethereum 2.0 fiecare validator care participă la crearea unui bloc va primi un anumit procent din noul ether, atunci când acesta este creat.
Cu cât există mai mulți validatori în rețea, cu atât mai mică va fi rata recompensei. De exemplu, în cazul unui staking de 1 milion ETH, recompensa maximă anuală pentru fiecare participant poate ajunge la 18,1%; totodată, în cazul unui staking de 3 milioane ETH, valoarea recompensei anuale va scădea la 10,45%. Imaginează-ți că suma noilor etheri este o plăcintă de dimensiuni fixe și cu cât există mai mulți validatori care doresc o felie din această plăcintă, cu atât va fi mai mică fiecare felie.
Pentru a simplifica lucrurile, se pot utiliza și calculatoare separate care încearcă să estimeze cât ether vei obține dacă mizezi o anumită cantitate de ETH în orice fel.
Unde te poți înscrie? Trebuie știut că înregistrarea nu este chiar atât de simplă; există anumite limitări de care trebuie să fii conștient. Doar 900 de noi validatori sunt acceptați în fiecare zi, ne putem deci imagina că lista de așteptare este destul de lungă. La momentul scrierii articolului nu mai puțin de 20.000 de validatori așteaptă să se alăture rețelei.
În plus, configurarea propriului validator necesită cunoștințe tehnice, un calculator dezvoltat în acest scop și 32 de ether – toate acestea reprezintă bariere care pot împiedica multă lume să participe la acest lucru. Situația se poate complica dacă setezi validatorul în mod incorect, te deconectezi (ajungi offline) sau deteriorezi rețeaua în vreun fel, ceea ce poate duce chiar și la penalizări. Aceste penalizări pot include chiar și slashing-ul (tăierea) – expresie care se referă la distrugerea părții tale de stake și chiar îndepărtarea din rețea.
4. Staking pools și alte soluții
Datorită tuturor riscurilor amintite anterior au luat naștere câteva soluții suplimentare de staking. Aceste alternative permit oamenilor obișnuiți să depună miza și să obțină recompensa de staking, fără efortul semnificativ sau riscul presupus de rularea propriului nod.
Exchange-uri
Pentru persoanele care nu posedă sificiente cunoștințe tehnice, cea mai la îndemână soluție este apelarea la serviciile de staking oferite de exchange-uri/burse de criptomonede. Unele burse permit autentifcarea monedelor prin validatori, chiar dacă este disponibilă doar o sumă mică. Această soluție elimină complet problemele asociate cu rularea propriului validator, dar presupune pierderea controlului asupra mondelor de pe bursă. Anumite exchange-uri permit, de asemenea, să ne revendicăm stake-ul imediat și să nu așteptăm până când Ethereum 2.0 ajunge la faza de andocare.
Staking pools
O altă opțiune este alăturarea la un staking pool. Asemenea mining pools, staking pools sunt grupuri de oameni conectați între ei pentru a avea șanse mai mari de a crea următorul bloc. Stocurile de capital ne permit de asemenea să depunem mai puțin decât suma minimp a stake, din moment ce toate fondurile sunt reunite. Dacă decizi să te alături unui staking pool, este important să ai în vedere următoarele aspecte ale acestuia:
- Fiabilitatea validatorilor
- Taxele pool
- Serviciul pentru clienți
- Mărimea pool
- Oferirea sau lipsa cheii private a pool
Validator preconfigurat
Totodată, poți cumpăra un validator preconfigurat. În timp ce setările inițiale ale acestor validatori trebuie să fie relativ simple, e necesar să efectuăm întreținerea continuă; acest lucru poate reprezenta o problemă, în funcție de cât de bine te pricepi la tehnologie.
Servicii de validare (Cloud Staking)
Acestea sunt oferite de companii care permit să rulezi propriul validator pe un calculator, fără a fi nevoie de întreținere. Fiindcă acesta este validatorul tău personal, este necesar staking-ul celor 32 de ETH și plata unei anumite taxe în schimbul acestui serviciu. Avantajul acestei soluții constă în faptul că este relativ ușor de configurat; în plus, nu trebuie să predăm controlul asupra monedelor unei alte companii.
5. Concluzie
Proof of Stake este un concept nou, captivant, care permite utilizatorilor de zi cu zi să participe la securizarea unui anumit blockchain în timp ce câștigă recompense pasive. Odată cu trecerea Ethereum la POS, acest mecanism de consens va beneficia de o expunere uriașă; însă este prea devreme pentru a spune cât de reușită va fi această tranziție.