Potrivit datelor Glassnode, numărul investitorilor Bitcoin care au planuri pe termen lung și au început să acumuleze BTC (HODL) chiar și în situația actuală se află în creștere.
Sfârșitul de săptămână n-a fost prea interesant privind evoluția cursului bitcoin: acesta a urcat domol până la 34.000 de dolari.
Nu este un lucru rău, deoarece a reușit să se îndepărteze puțin de nivelul de 30.000 de dolari; cu toate acestea, se păstrează mișcarea laterală cuprinsă între 30.000$-40.000$.
Datele recente ale Glassnode indică faptul că marii investitori încep să treacă la o strategie pe termen lung. Acest comportament este asemănător cu cel întâlnit după bull run din ciclul anterior, deoarece pe piață se poate observa că investitorii încep să-și valorifice monedele (distribution) cu ocazia bull run și încep să acumuleze din nou (accumulation) pe timpul bear market care-i urmează.
În orice caz, faptul în sine – anume că investitorii au început să adune și să planifice pe termen lung – nu este suficient să prezică noi scăderi ale cursului sau o posibilă tendință de urs. În ciclul anterior au existat situații când investitorii acumulau, în timp ce piața bull își continua liniștit cursul.
Datele actuale demonstrează că HODL-erii adevărați continuă să creadă în puterea BTC și doar speculanții, traderii pe termen scurt părăsesc piața.
BTC rămâne peste 30.000$
Din 19 mai, atunci când cursul a scăzut brusc la 30.000 de dolari, bitcoin a rămas blocat între 30.000$ și 40.000$. În ultimele săptămâni, cursul de schimb s-a apropiat în mai multe rânduri atât de valoarea inferioară, cât și cea superioară – ceea ce evidențiază o piață incertă, laterală.
Evoluția cursului este incertă, în același timp existând șansa unor creșteri sau a unei scăderi. Dacă starea negativă se menține și cursul va fi influențat de anumite evenimente negative, există posibilitatea ca principala criptovalută să coboare chiar până la 24.000 de dolari.
În caz contrar – dacă HODL-erii BTC sunt suficient de perseverenți, nu apare panica în rândul micilor investitori și se ivesc evenimente pozitive – cursul ar putea fi capabil să depășească nivelul de 40.000$ și să ajungă iarăși în jurul a 50.000$.
Sursa: cointelegraph.com
Nu ai încă un cont Binance? Deschide acum un cont prin linkul de mai jos și beneficiezi de o reducere de 10% la toate taxele de cumpărare și tranzacționare, pentru totdeauna!
Vreau Reducerea de 10%
Alții le-au citit și pe acestea! Articole recomandate:
- Cele mai bune 6 exchange-uri de criptomonede (Crypto Exchange)
- Cumpărare Bitcoin cu cardul bancar! Simplu și rapid, pas cu pas
- Ghid tranzacționare bitcoin și criptovalute pentru începători!
- Copy Trading – Cele mai bune platforme de Copy Trading în 2021!
- Utilizare MetaMask pentru Începători | Instalare și Configurare | Ghid pas cu Pas
- Utilizarea Pancakeswap pentru Începători | Ghid Pas cu Pas
- Cele mai bune 10 wallet-uri hardware pentru stocarea bitcoin și altcoins
- Cele mai bune 8 portofele (wallet-uri) bitcoin pentru desktop
- Top 6 Cel Mai Bun Portofel Bitcoin (wallet) în 2021
- Cele mai bune 7 wallet-uri bitcoin (și altcoin) pentru mobil – Android și iOS
Citește evaluarea și părerile despre cele mai populare burse de criptomonede! Împărtășește-ți experiențele, opiniile și susține comunitatea crypto!
- Coinbase, prezentare generală și comparare – Sprijină comunitatea crypto și descrie-ți experiențele!
- Binance, păreri și comparare – L-ai încercat deja? Descrie-ți experiențele și ajută-i pe ceilalți!
- Kraken, evaluare și păreri – Împărtășește-ți experiențele și opiniile cu comunitatea crypto!
- Crypto.com, păreri și descriere – L-ai încercat deja? Împărtășește-ți experiențele cu ceilalți!
- CEX.io păreri, evaluare și comparare – Împărtășește-ți experiențele sau vezi ce spun alții!
- OKEx evaluare și păreri – Citește păreri legate de OKEx sau descrie-ți propria experiență!
Ce părere ai? Scrie un comentariu!