11.4 milioane de Bitcoin se află în posesia investitorilor pe termen lung

11.4 milioane de Bitcoin știri crypto 11,4 millió bitcoin ethereum blokklánc krypto hírek mycryptoption

11.4 milioane de Bitcoin se află în posesia investitorilor pe termen lung, iar în acest fel cantitatea de Bitcoin care poate fi tranzacționată se limitează la 20% din stocul total. Potrivit Chainalysis, marea majoritate a bitcoin (BTC) este deținută de investitori pe termen lung, 60% dintre aceștia fiind gestionari autorizați.

Firma de analiză a ajuns la concluzia că distribuția stocului Bitcoin este asemănătoare cu cea a aurului, ceea ce confirmă statutul de „aur digital” al acestui instrument. S-a stabilit de asemenea că cei 3,5 milioane de BTC aflați în circulație activă contribuie substanțial la evoluția cursului:

„Aurul digital este susținut de o piață de tranzacționare activă pentru cei care preferă să cumpere și să vândă frecvent. Cei 3,5 milioane de Bitcoin folosiți pentru tranzacționare alimentează piața, iar prin interacțiunea cu nivelul cererii determină prețul.”

Chainalysis a stabilit că investitorii pe termen lung sunt acele persoane care n-au vândut niciodată mai mult de 25% din cantitatea deținută; mai mult, notează că acești utilizatori își păstrează averea întreagă timp de mai mulți ani.

340.000 de traderi săptămânali

Analizând segmentul de tranzacționare a stocului, Chainalysis a ajuns la concluzia că deși 96% dintre tranzacții sunt desfășurate de micii investitori, majoritatea volumului este mișcată de profesioniști:

„Se pare că micii traderi – cei care nu depozitează deodată Bitcoin în valoare de mai mult de 10.000 de dolari la exchange-uri – sunt predominanți și însumează în medie 96% dintre transferurile săptămânale de pe exchange-uri. Totodată, traderii profesioniști controlează lichiditatea pieței și reprezintă 85% din valoarea Bitcoin (exprimat în USD) trimisă la exchange-uri.”

60% din stocul total este deținut de gestionari autorizați sau furnizori de servicii pentru active virtuale (VASP). Statistica în cauză include numeroase burse. Coinbase deține numai ea singură în jur de 1 milion de bitcoin.

Chainalysis presupune că au fost pierduți 3,7 milioane de BTC, inclusiv 1,1 de monede pe care cel mai probabil le-a minat Satoshi Nakamoto.

Rolul gestionarilor a crescut odată cu trecerea timpului, fapt ce poate turna ulei peste foc pentru cei care consideră că industria crypto este prea centralizată.

       Înregistrează-te pe site și află mai multe despre Tehnologia Blockchain și Criptomonede!

                                                                        EBOOK GRATUIT

ghid blockchain si criptomonede pentru incepatori ebook mycryptoption bitcoin erhereum

 

 Pentru începătoriComunitate Altele
 Ghid Bitcoin  Urmărește-ne pe Facebook  Stiri Recente
Ghid Ethereum  Canal Discord (In curand) Videouri
📖 Dicționar Crypto Urmărește-ne și pe Youtube! Altcoins

Mai multe articole