După o muncă grea și îndelungată, în cele din urmă generarea de blocuri pe rețeaua Cardano a devenit în totalitate responsabilitatea opratorilor de pool. Compania IOHK, cea care a creat acest blockchain, nu va mai participa sub nicio formă la minat, iar astfel Cardano a intrat sub controlul deplin al comunității.
Descentralizare completă
În iulie anul trecut a debutat faza Shelley a proiectului, iar de atunci sistemul se îndreaptă spre descentralizarea completă. Cu toate acestea, ca actualul manager să poată preda controlul a fost nevoie de multă muncă și optimizare atentă. În urma acestui efort a venit și rezultatul, iar Cardano a ajuns să fie controlat de comunitate.
IOHK a explicat în declarația sa de presă că în prezent rețeaua se află în mâinile a aproximativ 2.000 de staking pool comunitare. De-acum compania va susține doar programul de fundal, iar întreținerea și gestionarea rețelei nu-i va mai aparține.
Conform celor declarate acesta este un pas important spre descentralizare – în felul acesta atât dezvoltarea, cât și controlul vor reveni comunității, cu timpul. Directorul de produs Aparna Jue a formulat în felul următor: „mulțumită colaborării cu comunitatea generarea blocurilor a trecut în sarcina pools fără dificultăți”.
„Aceasta este o etapă esențială în evoluția Cardano, este un prim pas prin care rețeaua poate ajunge în întregime în mâinile comunității. Vom lucra la asta pentru tot restul anului. Descentralizarea rețelei p2p este următoarea țintă și dorim să predăm comunității funcții suplimentare de management.”
Trei ingrediente
Compania a precizat că generarea de blocuri, structura rețelei și managementul sunt cele trei domenii principale care trebuiau reunite pentru o descentralizare completă. Acestea sunt legate strâns între ele și trebuie lucrat cu ele concomitent.
IOHK părăsește generarea de blocuri și următorul pas este ca rețeaua să devină p2p în întregime. Acest lucru a fost deja testat dar n-a fost încercat live, fiind nevoie încă de câteva luni de dezvoltări.
Foaia de parcurs prevede că transferul puterii de management este ultima etapă, dar compania lucrează deja în paralel la realizarea acestui aspect. Etapa de dezvoltare denumită Gougen a permis emiterea de token-uri pe blockchain. Totodată, soluția de vot din interiorul lanțului va fi implementată de faza finală, Voltaire.
Prin pasul actual, cele 7 noduri gestionate de IOHK, Emurgo și Fundația Cardano nu mai realizează generarea blocurilor. Locul lor a fost luat de 2.000 de staking pool comunitare, prin construirea unui nou ecosistem financiar.
Alții le-au citit și pe acestea! Citește evaluarea și părerile despre cele mai populare burse de criptomonede! Împărtășește-ți experiențele, opiniile și susține comunitatea crypto!
- Coinbase, prezentare generală și comparare – Sprijină comunitatea crypto și descrie-ți experiențele!
- Binance, păreri și comparare – L-ai încercat deja? Descrie-ți experiențele și ajută-i pe ceilalți!
- Kraken, evaluare și păreri – Împărtășește-ți experiențele și opiniile cu comunitatea crypto!
- Crypto.com, păreri și descriere – L-ai încercat deja? Împărtășește-ți experiențele cu ceilalți!
Articole recomandate:
- Cele mai bune 6 wallet-uri bitcoin în 2021!
- 5 oportunități de promițătoare de Yield Farming pentru anul 2021
- Cum să eviți atacul phishing dacă dorești să mergi la sigur
- Cele mai bune 7 wallet-uri bitcoin (și altcoin) pentru mobil – Android și iOS
- Cele mai bune carduri crypto pe care le poți utiliza
- Cum să-ți păstrezi criptomonedele în siguranță în 2021?