EOS – Ce este EOS și EOS.io? – Scurtă prezentare

EOS știri crypto mycryptoption

Ce este EOS sau EOS.io?

Fondatorul EOS: Dan Larrimer, fondatorul Steem și BitShare

Data fondării: 26 iunie 2017

Consens: Delegated Proof of Stake (DPOS)

Nume token: EOS token

Concept: EOS.io este o platformă cu sursă deschisă bazată pe tehnologia blockchain, a cărei criptomonedă este EOS. EOSIO funcționează ca platformă de contracte inteligente și are rolul unui sistem de operare descentralizat. Scopul acestuia este să asigure dezvoltarea, rularea și utilizarea aplicațiilor descentralizate (dApps) la scară largă, ca afacere autonomă descentralizată.

Mulțumită contractelor smart, platforma EOS a eliminat taxele de tranzacționare și este capabilă să execute milioane de tranzacții pe secundă. Platforma descentralizată a fost dezvoltată de block.one și lansată în 2017. În scopul răspândirii acesteia, EOS a fost lansată ca token ERC-20, care până azi a ajuns să fie privit ca principalul concurent al protocolului Ethereum.

O țintă importantă a proiectului a fost să asigure spațiu de stocare aplicațiilor descentralizate, care pot manipula contractele smart, să ofere soluții pentru problemele de scalabilitate a blockchain-urilor ca Bitcoin și Ethereum; precum și să elimene taxele de tranzacții pentru utilizatori. EOSIO realizează acest lucru prin capacitatea sa de funcționare pe mai multe fire și prin protocolul consensus.

EOS este un utility token care asigură lățimea de bandă pe blockchain și spațiul de stocare proporțional cu monedele deținute (de exemplu, posesia a 1% din token EOS reprezintă 1% din totalul lățimii de bandă). Iar proprietarii de token au drept de vot și de „guvernare” pe blockchain, bineînțeles în raport cu cantitatea de token deținută.

Algoritmul de consens EOS

Consensul platformei EOS diferă de conceptul folosit în cazul majorității criptovalutelor. Cele mai multe blockchain (la fel ca Bitcoin și Ethereum) folosesc over state consensus. Asta înseamnă că fiecare calculator, din oricare punct al rețelei, poate verifica starea actuală a blockchain. Este un ajutor însemnat în prevenirea fraudelor și în validarea tranzacțiilor. Atunci când intră în lanț un nou bloc, toate datele din blockchain sunt actualizate, inclusiv starea adreselor legate de tranzacțiile pe care le conține.

În schimb, EOS aplică un consens over events. Aici accentul este pus pe tranzacții, ceea ce este opusul lui over state. Deci, în loc ca nodurile să verifice starea blockchain dintr-un anumit interval, ele examinează seria de evenimente (series of events) care s-au realizat și actualizează astfel starea rețelei.

În caz de repornire rețeaua are nevoie de mai mult timp să valideze tranzacțiile anterioare; în schimb are o capacitate de manipulare a fluxului de tranzacții mai mare în timpul funcționării. Pe scurt, acest lucru înseamnă că un singur computer poate controla chiar și un milion de tranzacții, astfel rețeaua poate fi dezvoltată și până la infinit prin rularea în paralel a mai multor calculatoare.

Arhitectura EOS.IO se bazează pe Delegated Proof of Stake (DPoS), ceea ce îi asigură o structură de administrare pe două nivele; fapt confirmat de utilizarea sa de către Steem și Bitshares.

La primul nivel sunt aleși creatorii blocurilor (block producers) – cei care execută procesul de validare și primesc ca recompensă token EOS, obținut din inflația de token-uri (maxim 5%/an). Din cei 5%, validatorii obțin doar 1%, iar ceilalți 4% sunt economii pentru dezvoltările următoare. Din procentul de 1%, block producers primesc doar 25%, în timp ce restul de 75% se împarte în cadrul comunității de votanți (cum reiese din graficul alăturat).

mi az az eos

Sursă imagine:medium.com

Alegerea block producers se face prin vot. Participantul plasează token-urile EOS în sistem, iar în raport cu acestea poate alege dintre 30 de block producers. Alegerea poate fi modificată instantaneu, dar token-urile EOS sunt reținute timp de 3 zile din momentul plasării.

Alegerea este continuă, astfel voturile sunt numărate la fiecare 2 minute, deci block producers se pot schimba chiar și la câteva minute. În stabilirea creatorilor ideali de blocuri trebuie luate în considerare o grămadă de criterii, ca transparența administrării, capacitatea de calcul, experiența echipei, poziția goegrafică și multe altele.

Sarcina block producers este să valideze informațiile primite și să creeze blocul. Blocurile acceptate intră în lanț și nu pot fi modificate.

Aplicațiile descentralizate care rulează pe sistemul de operare EOS pot comunica între ele, având și calități comune precum numele de utilizator/parolă. Acest lucru înseamnă că aceste aplicații pot partaja între ele cadre sau registre, ceea ce face ca dezvoltările să fie mai rapide, sigure și mai puțin complicate. Prin urmare, aplicațiile existente pe EOS vor avea propria bază de date securizată și spațiu de stocare pe rețeaua EOS.

Datorită acestora inginerii pot dezvolta tipuri de dApps care pot fi manevrate ușor de către utilizatori. Probabil cei mai mulți utilizatori nici nu-și vor da seama că sunt în interacțiune cu blockchain-ul, astfel folosirea EOS este transparentă în totalitate.

Datorită protocolului DPoS, EOS poate asigura clienților utilizarea gratuită. Asta înseamnă că utilizatorii finali pot desfășura tranzacții fără a fi percepute taxe. Este decizia companiilor și dezvoltatorilor ce utilizează platforma EOS dacă stabilesc sau nu taxe pentru tranzacțiile utilizatorilor.

De ce avem nevoie pentru a fi candidați Block Producers EOS?

Toată lumea are posibilitatea să devină EOS Block Producer. Dar înainte ca oricine să înceapă, trebuie avute în vedere anumite criterii, mai precis 8, care sunt condiții de bază pentru ca cineva să devină validator de blocuri EOS. Deși acestea nu sunt condiții oficiale, ci sunt stabilite de către comunitate, nu trebuie uitat faptul că ea este care decide (votează), fiind recomandabil să le îndeplinim.

  1. Prezența oficială – Este necesară o pagină oficială web, conectată cu un cont social media.
  2. Steemit ID – Trebuie să conțină link-ul unor informații numeroase, care sunt afișate pe blockchain-ul Steem:
  • Numele oficial al candidatului block producer.
  • Sediul firmei.
  • Locația de depozitare a serverelor.
  • Tipul serverelor (cloud, alte dispozitive)
  • Lista actualizată cu angajații și fotografii cu echipa, măcar 67%.
  • Cel puțin 67% al echipei trebuie să aibă pregătire specifică.
  1. Specificații tehnice – Valoarea estimativă a cheltuielilor totale și specificațiile tehnice postate pe blockchain-ul Steem. Calitatea și precizia sunt evaluate de comunitatea EOS.
  2. Plan scalabilitate – Estimare plan scalabilitate în funcție de hardware, postată pe blockchain-ul Steem.
  3. Binele comunității – Afișarea pe blockchain-ul Steem, care sunt avantajele oferite de proiect comunității.
  4. Telegram + Rețea test – Listă noduri Telegram și rețea test, pe care comunitatea se poate conecta.
  5. Roadmap – Valori, proiecte sociale, finanțare, transparență și orice alte informații care pot fi utile.
  6. Sistemul de recompensă – Planurile privind utilizarea fondurilor obținute în urma procesului de validare.

EOS Vs Ethereum – Care este diferența?

Cum am mai amintit și cum probabil ați auzit, protocolul EOS este principalul concurent al Ethereum. Unii fani EOS sunt atât de devotați în susținerea protocolului propriu, încât l-au denumit „Ethereum Killer”.

Dar înainte să-ți formezi o părere, merită să aprofundezi fiecare proiect în parte, deoarece au unul față de altul atât avantaje, cât și dezavantaje.

Iată o comparație a celor două proiecte în linii mari:

Administrare și Consensus:

Probabil cea mai mare diferență între ele, deoarece cele două platforme funcționează pe bază de consens total opuse. Ethereum folosește Proof-of-Work(Pow), care este în transformare spre Proof-of-Stake (Pos). Ethereum este Pow, efectuat de către mineri, iar fiindcă consumul mare de energie este considerat costisitor, este în desfășurare dezvoltarea protocolului Pos. În schimb, EOS utilizează deja consensul DPOS (delegated proof of stake), iar acesta asigură sistemul„ democratic” de administrare.

Scalabilitatea

Rețeaua Ethereum este la început de drum privind scalabilitatea, dar conform planurilor până în 2020-2021 va fi finalizat Sharding, care va asigura platformei această posibilitate. Ethereum poate desfășura 25 de tranzacții pe secundă, dar sunt testate și cele de 50 până la 100 pe secundă. Prin introducerea Sharding, rețeaua va fi capabilă de desfășurarea mult mai multor tranzacții. Protocolul EOS a ajuns la o cifră de tranzacții de 10.000-100.000, folosind un singur calculator. Iar pe baza acestui principiu, prin funcționarea în paralel a mai multor calculatoare, platforma EOS ar fi capabilă de efectuarea a milioane de tranzacții pe secundă.

Costurile legate de rețea

Ethereum percepe taxă gas pentru efectuarea calculelor, stocare și desfășurarea tranzacțiilor. Costurile pot fi setate iar în funcție de acestea informația intră în blockchain, deci cu cât e mai mare costul gas, cu atât mai repede vor intra datele în blokchain. Pe platforma EOS utilizatorii finali sunt scutiți de taxe, deoarece consensul Pos face posibil procesul de validare prin deținerea de token EOS.

Înainte de a trage vreo concluzie, trebuie să ne gândim că scopul celor două proiecte este identic. Merită studiat și cunoscut fiecare protocol, fiindcă mulți utilizatori le folosesc. Din punct de vedere al capitalului și dezvoltatorilor, Ethereum are o situație mai bună.

Însă fiecare în parte trebuie să integreze numeroase dezvoltări, astfel nu avem deocamdată un „câștigător”.

Înregistrează-te pe site și află mai multe despre Tehnologia Blockchain și Criptomonede!

eBook Gratuit – Blockchain și Criptomonede

ebook-crypto-blockchain-criptomonede-mycryptoption

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai LIKE și SHARE!

Știri Cripto zilnice! Știri Bitcoin, Ethereum, Altcoin într-un singur loc! Nu uita să ne urmărești pe Facebook!–> MyCryptOption

Mai multe articole