Top 10 portofolii instituționale BTC din 2021 | Cele mai mari 10 companii care dețin portofoliu Bitcoin

Top 10 portofolii instituționale BTC din 2021 | Cele mai mari 10 companii care dețin portofoliu Bitcoin Top 10 intézményi bitcoin portfólió 2021-ben A 10 legnagyobb cég, aki Bitcoin Portfólióval rendelkezik

Pe piața criptomonedelor intră din ce în ce mai mulți jucători instituționali. Printre aceștia regăsim corporații mari, cu acțiuni tranzacționate la bursă. Să vedem care sunt cele mai mari dintre acestea!

Ideea ca astfel de companii să cumpere bitcoin – sub formă de rezervă – era privită ca una ridicolă ani de zile la rând. BTC era considerat prea volatil și prea ciudat ca lumea corporativă să se ocupe de el.

Anul trecut, acest tabu a dispărut în mod clar mulțumită consecințelor economice ale răspunsurilor la pandemie. Mulți jucători mari au anunțat că BTC face deja parte din portofoliul lor.


Articole asociate:


Prima „rândunică” a fost MicroStrategy, cu achiziții în valoare totală de 425 milioane de dolari în august, respectiv septembrie anul trecut. Dar nici ceilalți n-au rămas cu mult în urmă, Square și Tesla procedând în același fel.

Drept urmare, multor investitori li s-a oferit posibilitatea de-a investi în bitcoin fără a fi nevoie să cumpere BTC direct și să asigure stocare adecvată. În schimb, multă lume a declarat că deținerea acum a unei acțiuni MicroStrategy este ca și cum aproape ai poseda un ETF bitcoin.

Să vedem pe rând care sunt acele companii care dețin Bitcoin și în ce cantități:

  1. Microstretegy – 105.085 BTC
  2. Tesla – 42.902 BTC 
  3. Galaxy Digital – 16.400 BTC
  4. Voyager Digital LTD – 12.260 BTC
  5. Square – 8.027 BTC
  6. Marathon Digital Holdings – 5.784 BTC
  7. Coinbase Global – 4.482 BTC
  8. Bitcoin Group SE – 3.947 BTC
  9. Hut 8 Mining Corp – 3.522 BTC
  10. Riot Blockchain – 2.243 BTC

1. MicroStrategy

Compania care se ocupă de consultanță și servicii de afaceri a transformat bitcoin în principalul său activ/instrument de rezervă. N-au încetinit achizițiile nici în 2021 și compania deține acum 105.085 bicoin, în valoare de peste 3 miliarde de dolari. La un moment dat, directorul executiv spunea că aproximativ 1.000 de dolari sunt cheltuiți pe bitcoin pe secundă.

Spre deosebire de alți directori – de obicei secretoși – de companie, Saylor a recunoscut public că stocul său personal se ridică la 17.732 BTC, în jur de 565 milioane de dolari.

Potrivit datelor BitInfoCharts, această cantitate l-a propulsat pe Saylor printre primii 100 de proprietari. Cel mai interesant aspect este că Saylor declara în 2013 că Bitcoin nu va avea viață lungă, zilele îi sunt numărate.

bitinfo chart intézményi btc portfolio
Sursa: BitInfoCharts.com

Revelionul trecut, Morgan Stanley a anuțat achiziționarea a 10,9% din MicroStrategy. Totodată, la conferința anuală World.Now din luna februarie, compania a dedicat Bitcoin o secțiune separată. Principalul scop al acestei activități a constat în furnizarea de informații sectorului corporativ. Saylor spunea că, potrivit calculelor sale, anul viitor multe companii își vor converti rezervele în bitcoin.

A venit vorba și despre motivul pentru care n-a fost ales aurul mai degrabă:

„Comparat cu bitcoin, randamentul aurului nu este destul de bun. Dacă într-un mediu inflaționist ești în căutarea unui instrument de stocare a valorii care nu depinde de monedele fiat, bitcoin, ca aur digital, este o alegere logică.


2. Tesla

Producătorul de mașini electrice a cumpărat bitcoin în valoare de 1,5 miliarde de dolari, conform unui raport depus la SEC. A vândut 10% din acea cantitate anul acesta, pentru „a demonstra că BTC are acceași lichiditate ca și numerarul”, potrivit CEO-ului Elon Musk.

În momentul de față dețin 42.902 bitcoin, în valoare de 1,37 miliarde de dolari; dar pe baza scăderii cursului de schimb s-ar putea ca momentan să aibă o pierdere nerealizată de 25-100 milioane de dolari.

În raportul său, Tesla a declarat că achiziția a fost făcută în vederea diversificării și a maximizării rentabilității. În plus, se poate întâmpla ca și pe viitor să apeleze la oportunități de investiții alternative.

Achiziția companiei a ieșit la iveală după luni de speculații, Musk vorbind despre bitcoin pe Twitter. Într-un mesaj pe care i l-a adresat, Michael Saylor scria că BTC poate însemna „o favoare de 100 miliarde de dolari” pentru acționarii Tesla.

Apoi, în ianuarie 2021, Musk a făcut referiri la termenul Bitcoin în prezentarea sa de pe Twitter, sugerând că Tesla ar putea fi, de asemenea, interesată de subiect.

Cu toate acestea, aparițiile lui Elon nu sunt întotdeauna pozitive. În luna martie a acestui an declara că mașinile pe care le produc pot fi cumpărate deja pentru bitcoin, sunând retragerea abia peste două luni.

Au explicat lucru spunând că minatul BTC consumă prea multă energie și de aceea este poluant. Totodată, au adăugat că atunci când 50% din energia folosită pentru minat va proveni din surse regenerabile de energie, se vor gândi să accepte bitcoin din nou ca mijloc de plată.


3. Galaxy Digital

Unul dintre cei mai mari jucători, care a intrat direct pe piață. Datele bitcointreasuries.com arată că această companie deține 16.400 bitcoin, care valorează în jur de jumătate de miliard de dolari.

Compania a fost fondată de Michael Novogratz în 2018 și azi colaborează deja cu parteneri precum BlockFi sau companiile Block.One. Novogratz este un susținător destul de aprig al criptomonedelor, iar la începutul măsurilor de stimulare de anul trecut afirma că a sosit vremea BTC. Însă la scurt timp după aceea, se plângea deja de volatilitate:

„Consider că BTC va depăși cu mult aurul, dar indiferent de asta spun c-ar trebui să păstrăm mai mult aur. Din cauza volatilității bitcoin.”


4. Voyager Digital LTD

Compania care deține 12.260 BTC în valoare de 390 de miliarde $ este cea patra cea mai mare din acest sector. Aceasta oferă o gamă completă de servicii comerciale în domeniul dispozitivelor digitale și a generat venituri de 60,4 milioane de dolari în primul trimestru al acestui an, de 16 ori mai mult decât în trimestrul anterior. Directorul general Steven Ehrlich a declarat că „văd potențialul aflat în criptomonede și cred că această clasă de instrumente reprezintă o bună oportunitate de investiții.”

Au fost mai reținuți în declarația oficială din iunie acesta, spunând că rezultatele operaționale ale companiei ar putea fi influențate semnificativ de o scădere mai mare a prețului BTC, mai ales dacă ne aducem aminte de șocul provocat de epidemie în martie anul trecut.


Nu ai încă un cont Binance? Deschide acum un cont prin linkul de mai jos și beneficiezi de o reducere de 10% la toate taxele de cumpărare și tranzacționare, pentru totdeauna!
Vreau Reducerea de 10%

5. Square

Pe lângă Tesla, achiziția Square de 50 de milioane de dolari din octombrie anul trecut a reprezentat celălalt catalizator care a contribuit la creșterea de pe piață. Compania n-a renunțat la cumpărături, iar din raportul lor de la sfârșitul anului trecut reiese că deține deja bitcoin în valoare de 170 de milioane de dolari. Conducătorul Jack Dorsey este un mare susținător al bitcoin și informațiile arată că acesta rulează chiar propriul nod.

Compania și-a descris investiția ca pe un angajament față de bitcoin, iar pe viitor își propune să continue tot pe această cale.

Stocul lor actual este de 8.027 BTC, în valoare de 255 milioane de dolari. Directorul financiar Amrita Ahuja a declarat într-un interviu acordat Fortune că sunt de părere că bitcoin ar trebuie să fie prezent printre rezervele tuturor companiilor.

De asemenea, compania dorește să participe mai mult la ecosistemul Bitcoin; astfel, a înființat un fond educațional de 5 milioane de dolari și – ca răspuns la preocupările ridicole din presă legate de protecția mediului – a întreprins propriile cercetări pentru clarificarea chestiunii minatului. Între timp a anunțat dezvoltarea propriului portofel (wallet) hardware și este foarte probabil că-și va păstra bitcoinii în acesta.


6. Marathon Digital Holdings

Este o companie de minat care deține propria cantitate bitcoin, 5.784 BTC în valoare de 184 milioane $. Afirmă că sunt cei mai mari mineri bitcoin din America de Nord, care lucrează cu cea mai ieftină energie. A pornit inițial ca o companie de brevete, trecând la minatul bitcoin puțin mai târziu.

Putem spune că acest an le este favorabil – au efectuat o strângere de capital de 200 milioane de dolari și în ianuarie au cumpărat bitcoin pentru 150 milioane $. Au realizat toate acestea prin creșterea acțiunilor companiei cu 3000% anul trecut, datorită problemelor întâmpinate de minerii chinezi.

Rapoartele arată că lucrează cu 103.000 de aparate de minat și reușesc să extragă uneori 50-60 bitcoin pe zi. Cu toate acestea, în luna iunie a acestui an au minat doar 265,6 BTC, deci rapoartele oficiale pot fi inexacte. În orice caz, le-au venit deja cele 18.000 noi aparate ASIC și urmează să sosească încă o mie, astfel încât vor putea mina în curând 50 BTC pe zi.


7. Coinbase Global

Coinbase este una dintre cele mai cunoscute companii care se ocupă de criptomonede, iar în luna aprilie a acestui an a devenit o societate pe acțiuni listată la bursă. A fost considerat un moment deosebit de important în industria criptomonedelor, dar acest lucru nu s-a reflectat în prețul acțiunilor. În prezent sunt cu o treime mai ieftine decât la debut.

Înainte de IPO, compania a raportat că deține 230 de milioane de dolari în bitcoin; între timp, această valoare a scăzut la 143 de milioane, la 4.482 bitcoin.


8. Bitcoin Group SE

Compania germană de capital de risc posedă 3.947 bitcoin, care echivalează aproximativ 126 milioane de dolari. De aceasta aparțin Bitcoin.de și Futurum Bank, iar prin fuzionarea lor din octombrie anul trecut a luat ființă prima bancă de criptovalute din Germania.

Au făcut acest pas la scurt timp după ce parlamentul german a permis (prin lege) să ofere servicii de criptomonede. Directorul Bitcoin Group SE, Marco Bodewein, a declarat că bitcoin poate oferi randamente mari și sigure partenerilor instituționali ai băncii.


Nu ai încă un cont Binance? Deschide acum un cont prin linkul de mai jos și beneficiezi de o reducere de 10% la toate taxele de cumpărare și tranzacționare, pentru totdeauna!
Vreau Reducerea de 10%

9. Hut 8 Mining Corp

Compania de minat canadiană deține 3.522 bitcoin, un stoc de 112 milioane de dolari. A fost listată de Nasdaq Global în iunie anul acesta. Raportul companiei înaintat către SEC spune că s-au angajat să crească valoarea acțiunilor prin majorarea averii lor bitcoin. De asemenea, obțin venituri din împrumutarea unei părți din cantitatea de bitcoin deținută către burse/exchange-uri de criptomonede de frunte.

Obiectivul lor ambițios este să extragă 5.000 BTC până la sfârșitul acestui an, iar în lumina evenimentelor din China, ar putea realiza acest lucru pe măsură ce dificultatea de minat scade.


10. Riot Blockchain

O companie de minat din SUA, cu o avere de 2.243 bitcoin în valoare de 71 milioane de dolari. Capitalizarea companiei de la 200 de milioane de dolari în 2020 la 6 miliarde de dolari în momentul de vârf din acest an. Acest lucru se datorează strategiei lor agresive de creștere. În luna aprilie a acestui an au cheltuit 650 milioane de dolari pe o fermă de minat de 1 gigawatt din apropierea Rockdale, Texas. Datorită acestei investiții, ar putea fi cei mai mari mineri din Statele Unite în ceea ce privește capacitatea.

Desigur, ultima scădere s-a resimțit în prețul acțiunilor; astfel, în paralel cu scăderea cursului BTC, titlurile lor de valoare au coborât de la maximul de 48$ la 28$, o scădere de 41%.

Sursa: decrypt.co

Ai început să te ocupi de criptomonede recent?

Descarcă cartea noastră digitală “Bitcoin și Criptovalute pentru Începători”! Te  așteaptă o mulțime de informații utile, ghiduri și descrieri, COMPLET GRATUIT!

+Află cum trebuie utilizate bursele/exchange-urile, platformele și wallet-urile, pas cu pas!

Descărcare eBook  Mai multe informații despre eBook


Alții le-au citit și pe acestea! Articole recomandate:

Citește evaluarea și părerile despre cele mai populare burse de criptomonede! Împărtășește-ți experiențele, opiniile și susține comunitatea crypto!

Mai multe articole